Chefi la Cuțite 2023. Cine sunt concurenții care au intrat în echipele lui Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu

.

Cei trei chefi și-au format echipele celui de al 12-lea sezon Chefi la Cuțite, după două probe dificile prin care concurenții au trebuit să treacă în bootcamp. Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu i-au ales pe cei care i-au impresionat cel mai tare și care au reușit să le câștige încrederea că pot ajunge cât mai departe în competiție.

Ediția de luni seară a emisiunii Chefi la Cuțite, sezonul 12, a fost una plină de emoții pentru concurenții care au dat tot ce au putut pentru a se asigura că fac cel mai bun preparat pentru a ajunge în una dintre cele trei echipe care intră în battle-uri. Însă doar 18 au reușit să câștige tunicile mult dorite.

Cine sunt concurenții din echipa lui Sorin Bontea de la Chefi la Cuțite

Sorin Bontea a primit anul acesta culoarea portocalie, astfel că echipa sa a fost numită ”Icre de Manciuria”.

„Am o echipă bună, competitivă. Am făcut o echipă așa cum îmi place mie: și cu distracție și cu găteală și cu desert și cu nerv. Cred că am rețeta perfectă pentru a câștiga acest sezon”, a afirmat chef Sorin Bontea după ce și-a ales cei șapte concurenți.

Cristina Sabău (Mariposa)

Cristina Sabău, alias Mariposa, are 38 ani, vine din București și este pasionată de deserturi. Concurenta lui chef Sorin Bontea de la Chefi la cuțite, sezonul 12 a renunțat la cariera de avocat pentru a devenit creator de dulce. Aceasta a atras atenția chefilor încă din preselecții, unde a pregătit o Ruladă Pavlova cu cremă de lămâie, care i-a lăsat fără cuvinte și pentru care a primit trei cuțite.

Mihaela Bărbosu

Mihaela Bărbosu are 40 de ani, vine din Suceava și este bucătar. Concurenta de la Chefi la cuțite, sezonul 12 a adus în fața juraților două preparate italienești „ca la mama acasă”. După ce a locuit 15 ani în Italia, s-a întors în țară alături de soțul ei, unde a pus bazele unei afaceri de succes.

Mihaela Chiroabă

Mihaela Chiroabă are 35 de ani, vine din București și este de profesie bucătar. Deși lucrează în domeniu, aceasta a fost înscrisă de o altă prietenă și a venit însoțită la preselecții. După ce a primit două cuțite, a continuat să se afirme și în bootcamp, unde concurenții au avut de gătit un sandviș cald și o porție de paste, iar preparatele ei i-au adus și o tunică portocalie.

Maryoris Hurtado

Maryoris Hurtado a bătut cale lungă tocmai din America Latină pentru a-i da pe spate pe jurații Chefi la cuțite. Concurenta are 31 de ani locuiește și este originar, din Venezuela. Aceasta locuiește însă în Brașov, unde lucrează ca bucătar.

Ioan Frățilă (Nea Ion)

Ioan Frățilă are 55 de ani, vine din Sibiu și toată viața a fost bucătar, așa cum a mărturisit chiar el în preselecții. Încă de atunci, concurentul de la Chefi la cuțite sezonul 12 a adus voia bună în platou, iar acum este responsabilul cu distracția în echipa portocalie.

Zaid Mohannad (Habibi)

Zaid Mohannad are 27 de ani, vine din Zalău și de profesie este arhitect. Concurentul lui Chefi la cuțite sezonul 12 i-a surprins pe jurați atunci când a mărturisit că a dat Abu Dhabi pe Zalăul de România. Acesta a făcut, timp de 5 ani, facultatea în Iordania, însă la scurt timp a primit o ofertă de muncă aici pe care a acceptat-o cu plăcere.

Valentin Timofte – cuțitul de aur

Valentin Florin Timofte, cuțitul de aur al lui chef Sorin Bontea, are 36 de ani și este de profesie bucătar. În audiții, bărbatul a mizat pe „un preparat simplu, dar gătit din inimă” pentru a-i convinge pe cei trei jurați că merită încrederea lor și nu a dat greș.

Citește și: Confesiunile emoționante făcute de „Barbie” de România. Concurentul de la Chefi la Cuțite i-a uimit pe jurați

Citește și: De ce concurenții de la ”Chefi la cuțite” pregătesc patru porții de mâncare, când doar trei jurați degustă preparatele?

Cine sunt concurenții din echipa lui Florin Dumitrescu

Chef Florin Dumitrescu are sezonul acesta tunici magenta, astfel că echipa sa se bucură de „Culoarea Regală”. Juratul a ales șase concurenți pasionați de bucătărie, dar care au abilități diferite, astfel că chef-ul este sigur că echipa sa are formula câștigătoare.

Horia Manea

Horia Monea are 37 ani, vine din Ilfov și este chef patiser. Bărbatul a declarat la audiții că își dorea demult să participe la emisiune, însă viața a avut alte planuri pentru el. Concurentul din echipa lui chef Sorin Bontea de la Chefi la cuțite sezonul 12 a condus una dintre cele mai mari pizzerii din Capitală, dar acum e pasionat de dulciuri.

Maria Paraschiv

Maria Paraschiv are 27 de ani și este din București. De meserie este bucătar, concurenta a gătit mușchi de vită cu piure de țelină care i-a cucerit pe cei trei chefi în audiții. De asemenea, un alt atuu pe care l-a găsit chef Florin Dumitrescu este trecutul ei de sportivă.

Ursit Dan Dumitru (Ursu)

Ursit Dan Dumitru are 36 de ani, vine din Arad și are o poveste de viață cel puțin la fel de interesantă ca felul de mâncare pe care l-a pregătit. Bărbatul căruia i se spune Ursu este ghid educator despre ciuperci, pasionat de natură și în audiții, a gătit un mic dejun din pădure.

Mioara Sîrbușcă

Mioara Sîrbușcă are 61 de ani, este casnică și vine din Bacău. Concurenta care face parte din echipa magenta a lui chef Florin Dumitrescu a gătit tochitură de porc tradițională în preselecții, iar gustul este punctul ei forte. Aceasta i-a cucerit pe jurații cu preparatul ei tradional, dar s-a descurcat de minune și în cele două probe din bootcamp și a demonstrat că merită o tunică.

Ioana Dehelean

Ioana Dehelean, în vârstă de 30 de ani, vine din Arad și este de meserie cofetar. Concurenta a gătit ecler cu ciocolată și fructe de pădure și este asul din mânecă a lui chef Florin Dumitrescu pentru probele care îi pun cel mai mult în dificultate la battle-uri.

Alexandru Bunea

Alexandru Bunea are 34 de ani, vine din București și de profesie este antrenor fitness, campion național la powerlifting și bucătar. Concurentul de la Chefi la cuțite, sezonul 12 a spus încă din audiții că își dorește să ajungă în echipe pentru că reușește să dea gust mâncării.

Janni Alexandridis – cuțitul de aur

Janni Alexandridis are 23 de ani și a venit direct din Germania pentru a participa în sezonul 12 Chefi la cuțite. De profesie este chef bucătar, cea mai mare pasiunea a lui încă din copilărie, de când gătea alături de mama și bunica lui.

Citește și: Lui Cătălin Scărlătescu i s-a făcut rău la Chefi la Cuțite. Preparatul care nu i-a picat bine chef-ului / Video

Citește și: Cum a fost cucerită Irina Fodor de soțul ei, Răzvan: „E o sabie cu două tăișuri”. Dezvăluiri despre relația cu fiica lor, Diana / Exclusiv

Cine sunt concurenții din echipa lui Cătălin Scărlătescu la Chefi la Cuțite

Echipa lui Cătălin Scărlătescu are în sezonul 12 culoarea turcoaz, alintată și ”Saint-Tropez”.

„Alex, uite ce echipă ți-am făcut! Cu ei trebuie să rupi toată Coasta de Azur. Țineți minte, de azi încolo sunteți Saint-Tropez!”, le-a spus chef Cătălin Scărlătescu celor 7 concurenți din echipa sa, odată ce aceasta a fost formată.

Raluca Hulubei

Raluca Hulubei nu a venit singură la preselecții! Tânăra care este blogger și copywriter și-a înscris alte două prietene în competiție, însă dintr-o distracție, lucrurile au devenit serioase. După ce a primit două cuțite, a continuat să se afirme și în bootcamp, iar preparatele sale i-au adus tunica turcoaz.

Monica Iliescu

Monica Iliescu a venit la Chefi la cuțite, sezonul 12 pentru a-și susține fiica, însă chef Cătălin Scărlătescu a avut alte planuri pentru ea. Mama fostei solistei din trupa Blaxy Girls i-a impresionat pe jurați pe parcursul celor două probe din bootcamp, iar la final, a primit și o tunică turcoaz. Fiica ei, însă, a părăsit competiția în cea de-a doua etapă.

Răzvan Mincă

Răzvan Mincă are 38 de ani este și este proprietarul unui restaurant din București. La preselecții el a gătit taco cu greieri și guacamole și a reușit să obțină cuțitul mult dorit. Preparatele sale din bootcamp l-a convins pe Cătălin Scărlătescu este potrivit pentru echipa sa.

Fabian Soare

Fabian Soare are 24 ani și este din Moșoaia și este regizor și scenartist. Acesta a învățat să gătească după ce a plecat în afara țării pentru studii. Deși s-a accidentat ușor în bootcamp, Fabian a dat tot ce a putut și a reușit să ajungă în echipa lui Scărlătescu.

Nadd Hu

Nadd Hu are 26, vine din București, însă mulți o pot recunoaște din mediul online. Tânăra este celebră pe rețelele de socializare, unde creează conținut pentru urmăritorii săi. 

Cosmin Berki

Cosmin Berki are 32 de ani, vine din Londra și de profesie este senior Sous Chef. Concurentul a care în preselecții a preparat Seabass cu beurre blanc, capere și samphire și-a început povestea într-o bucătărie din Malta. Tânărul a povestit că a plecat de acasă la 19 și a învățat să gătească de nevoie.

Alex Mihoc – cuțitul de aur

Alex Mihoc are doar 18 ani, dar a acumulat deja o experiență vastă în artele culinare. Concurentul a povestit că pasiunea pentru bucătărie a început încă din copilărie, mai precis în timpul unei probe pentru școală, în clasa a VIII-a. Născut la Paris, tânărul a explicat faptul că dorința lui este să revină în România și să aducă gastronomia franceză la noi în țară.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cele trei echipe ale celui de al 12-lea sezon Chefi la Cuțite

Sursă foto: Facebook

Ultima modificare septembrie 26, 2023 11:12 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale