Cine este soția lui Victor Ciutacu și cum arată. S-au cunoscut când erau studenți și au împreună un fiu

.

Mana și Victor Ciutacu se completează perfect, dar au ales să își poarte dragostea cu discreție. Povestea lor nu a fost „dezmierdată” de tabloide, pentru că nu au permis asta, au fost întotdeauna un exemplu pentru cei care îi cunosc, pentru fiul lor, Vlad. Mana și Victor Ciutacu vor bifa în acest an 28 de ani de mariaj.

S-au descoperit la facultate și au ajuns să meargă o viață de mână. Căsătoria a venit firesc, după examenul de licență. Erau tineri, frumoși și se iubeau mult. Cum Mana își pierduse tatăl, și evenimentul acela hotărâtor din viața lor a fost unul discret.

Victor Ciutacu: „Nu a fost cu momente romantice şi cu cai albi”

Evenimentul a fost unul modest. ”Am fost colegi la facultate, iar ulterior, după examenul de licenţă, ne-am căsătorit. A fost o cununie civilă banală şi modestă. Nuntă nu am avut la momentul respectiv, pentru că socrul meu murise de mai puţin de un an, iar preceptele religioase interzic astfel de ceremonii. A fost o cununie civilă care s-a desfăşurat la mine acasă, la Sinaia, la care au participat câţiva prieteni şi câteva rude. Nunta religioasă a venit mult mai târziu, când copilul nostru era deja mare. Nici atunci nu a fost o nuntă propriu-zisă.

A fost o ceremonie religioasă generată de faptul că trebuia să cununăm un cuplu de tineri. Ulterior, ne-am dus la un restaurant de-al unui prieten, pe malul unui lac, şi ne-am simţit foarte bine, ca nişte oameni la un chef, nu ca la o nuntă”, povestea Victor Ciutacu pentru DC News.

”A fost o chestie care a decurs firesc. Am fost colegi de facultate, am stat mai tot timpul împreună şi, după ce am terminat facultatea, întrebarea a fost: când ne căsătorim? Nu a fost cu momente romantice şi cu cai albi”, mai spunea Ciutacu.

Victor Ciutacu: „Doctorița m-a văzut că sunt agitat și m-a trimis acolo să aștept vestea”

Momentul în care au devenit părinți nu or să îl uite niciodată, mai ales că așteptau o fată și au primit un băiat.

”Îmi amintesc foarte bine. S-a întâmplat a doua zi după aniversarea soției mele. Așa a fost dat să fie. Pe vremea acea, nu era în mare vogă ca tăticii să se uite la nașterea copiilor. Eram noi niște copii. Țin minte că am ajuns la maternitate și acolo era doctorița care m-a văzut că sunt agitat. M-a întrebat dacă sunt fumător și când i-am zis că „da”, m-a trimis acasă să aștept acolo vestea.

La vremea respectivă, nu aveam telefon mobil, iar anunțul a fost făcut pe pagerul pe care îl aveam de la serviciu. A fost o surpriză pentru că noi ne așteptam să fie fată, iar mesajul primit a fost: „A venit pe lume Vlăduț”. Stăteam și mă uitam și nu îmi dădeam seama. După aceea, mi-am amintit că ne gândisem să alegem un nume de băiat, așa de rezervă… în caz că”, mărturisea Victor Ciutacu.

„Am avut toate ocaziile din lume să nu stau în umbră”

Jurnalistul a avut întotdeauna lângă el o femeie care l-a înțeles și împreună au clădit o familie minunată. Victor nu ezită să vorbească despre calitățile soției sale, despre talentul ei în bucătărie.

„Tot timpul am fost discretă. Şi nu pentru că mi-am impus. Pur şi simplu. Am avut toate ocaziile din lume să nu stau în umbră. Dar am ieşit doar când nu se putea altfel, când asta era soluţia de avarie. Comunicator fiind (şi purtător de cuvânt, o vreme) am preferat să vorbesc numai despre brand, produs, serviciu, companie. Ştiu că, în lumea de azi, nu se face aşa. Nu se face doar aşa ceva. Mai ales, într-o asemenea poziţie fiind….Se face mult PR personal, se doreşte notorietate. Meniul zilnic al multora e compus din notorietate, recunoaştere, imagine”, scria soţia lui Ciutacu, la un moment dat, pe blog.

„Când am ajuns la 80 de kilograme m-am speriat. Ani de zile, mai bine de 20, am avut 60 de kilograme”

Jurnalistul a decis să bifeze o schimbare în stilul de viață după ce a luat câteva kilograme, așa că, de ceva vreme, drumurile lui trec și pe la sală. „N-am pus kilograme în timpul pandemiei, am pus înainte de pandemie. La mine, ani de zile 70 de kilograme a fost un obiectiv în sus. Când am ajuns la 80 de kilograme m-am speriat. Ani de zile, mai bine de 20, am avut 60 de kilograme. Mă sufla vântul pe stradă”, a mărturisit jurnalistul, conform RTV.

Din cauza profesiei, jurnalistul ajunge noaptea acasă.

„Eu ajung la 12 noaptea acasă. Ce alimentație sănătoasă credeți că aș putea să procur și să consum la ora aia? Mănânc ce dă Dumnezeu, ce a gătit nevastă-mea, ce găsesc prin frigider. Din nefericire, consum minimum două beri mici, lucru care nu mă ajută la povestea asta”, a mai declarat Ciutacu.

Foto: Facebook

Ultima modificare decembrie 10, 2023 10:23 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale