Cine este soția lui Dan Capatos. Momentul care le-a încercat cel mai mult relația: „Nu îmi simțeam mâna”

.

Dan Capatos (50 de ani) și soția lui, Monica, sunt căsătoriți de 25 de ani și încă au multe să își spună. Drumurile li s-au întâlnit atunci când activau amândoi în presa scrisă.

S-au văzut, s-au plăcut, doar că Monica urma să își lege destinul de un alt bărbat. Ba mai mult, și Dan Capatos era prins într-o relație. Dragostea pentru prezentatorul „păcătos” a făcut-o însă să renunțe la nuntă.

Cine este soția lui Dan Capatos și cum s-au cunoscut

„A fost o relaţie tumultuoasă de la început. Am cunoscut-o într-o redacţie la Media Pro şi, în scurt timp, a explodat totul şi ne-a dat şi vieţile peste cap, pentru că fiecare dintre noi eram angrenaţi într-o relaţie, ea, chiar foarte avansată. Suntem de mulți ani împreună şi este o legătură care nu s-a erodat prea mult.

Poate ne iartă Dumnezeu că am ieşit din relaţiile acelea – în care oamenii respectivi n-aveau nicio vină să păţească aşa ceva – şi am format noi acest cuplu bazat pe sentimente. Nu am făcut-o să-i distrugem pe alţii, ci să nu ne distrugem noi vieţile”, mărturisea Dan Capatos într-un interviu pentru Taifasuri.

Dan Capatos i-a spus soției lui că s-ar putea să se despartă

S-au aruncat în această poveste cu tot sufletul și nu au greșit. La un moment dat au devenit și părinți și tot ce trăiau a căpătat un alt sens. Andrei are astăzi 12 ani și practică tenisul de performanță de câțiva ani. Cu toate astea, Dan Capatos recunoaște că și-a avertizat soția că acest mariaj s-ar putea să nu dureze. De profesie jurnalist, Monica a fost întotdeauna o fire discretă și a ales să rămână în umbra celebrului ei soț.

„I-am zis de când ne-am căsătorit: «Băi, nu știu dacă o să stăm până la final». «Aoleu, ce vorbă e asta?». «Nu știu, nu-mi cere să-ți promit asta că nu știu ce mi-o veni prin cap, ce nebunii. O luăm așa ușor, ușor»”, a povestit el în podcastul lui Teo Trandafir.

Monica l-a susținut și când a suferit un atac cerebral

În urmă cu câțiva ani, viața lor a fost greu încercată. Prezentatorul a suferit un accident vascular cerebral și a reușit să își sperie jumătatea. Dan Capatos și soția lui, Monica, mergeau la finii lor în Italia. Prezentatorul are probleme cu tensiunea și obișnuia să controleze această situație cu pastile. Dan Capatos a acuzat o stare de rău și s-a repezit către medicamente. A luat o pastilă, dar situația nu s-a schimbat. A mai luat una, dar se simțea tot mai rău.

„A fost episodul ăsta, care m-a speriat crunt. Ne duceam într-un weekend la finii noștri în Italia, la mare. Știu când fac puseu din ăsta de tensiune, nu mai văd bine, începe să îmi clipească imaginea și am un rău din ăsta general. Bag repede o pastilă. N-a trecut. Am băgat-o și pe a doua, n-a trecut nici după a doua. Am zis că e groasă. M-am dus acolo, am întrebat dacă au un spital, ceva, mi-au dat a treia pastilă.

M-am liniștit până la urmă. De acolo mai aveam de mers două ore și jumătate cu mașina spre locul unde trebuia să ajungem”, a povestit Dan Capatos în cadrul podcastului „Gând la Gând Cu Teo”.

„Mi s-a strâmbat gura. Nu îmi simțeam mâna”

Situația s-a agravat treptat, dar Dan Capatos nu realiza consecințele. La un moment dat se întreba unde îi este, telefonul, deși îl avea în mână. Nu își mai simțea mâna, iar peste puțin i s-a strâmbat și gura. Soția lui, Monica, a trecut prin momente grele atunci, asta pentru că vedea prin ce trece, dar nu putea schimba cu nimic lucrurile.

„Venise finul meu să ne ia și, în mașină, stăteam așa, mă uitam pe geam și nu știam unde mi-e telefonul. Telefonul era în mâna stângă. Când m-am întors la Monica să o întreb unde mi-e telefonul, mi s-a strâmbat gura. Eu nu-mi dădeam seama. Ea s-a albit la față. Nu îmi simțeam mâna. După mă întrebam de ce nu simt. Spuneam că nu îmi simt mâna, dar eu nu mă vedeam la față. După aceea mi-am dat seama. Eu am crezut că îmi trecuse, dar de fapt nu îmi trecuse”, mai spune Dan Capatos.

Au ajuns de urgență la un spital, dar medicii i-au tratat cazul cu indiferență. Prezentatorul a fost invitat să ia loc la coadă. A venit în țară și a făcut un CT. Astăzi, Dan Capatos consideră că a avut noroc, pentru că fiind hipertensiv de mic, vasele erau pregătite pentru o astfel de presiune și asta a contat mult.

Citeşte și: Acasă la Ramona Bădescu. Cum arată apartamentul cu terasă exotică din centrul Romei. „Am producție de lămâi. Mandarini. Mâncăm din copac!”

Citeşte și: Laura Cosoi, total schimbată în rolul din serialul „Bravo, tată!”: „Interpretez un personaj cu care nu m-am mai întâlnit”

Citeşte și: Marcela Fota s-a despărțit de iubitul mai tânăr cu 22 de ani?: „A fost o trăire care nu cred că a afectat pe nimeni, dimpotrivă”

Citeşte și: Celine Dion, totul despre boala sa, într-un nou film: „Vreau să documentez această parte a vieții mele”

Dan Capatos, tratat cu indiferență la spital

„Am ajuns la un spital nasol. Mi-au dat numărul 47, dar stăteai la rând, nu conta urgența. Stăteam la rând și era pe la numărul 20. Eu având 47, m-am gândit că mă strâmb de tot acolo. L-am sunat pe profesorul Bejinariu, cel mai tare neurolog din America. I-am explicat și a zis să încercăm să îmi facă măcar un CT. M-am întors în țară, mi-a făcut CT-ul și, într-adevăr, e un punct în care se vede.

Avantajul a fost că nu a plesnit nimic și că sunt hipertensiv de mic, pentru că vasele erau pregătite. Faptul că vasele erau pregătite pentru presiune a făcut să rezist. Luni m-am dus la emisiune, ce să fac? Și de atunci mă tot duc, ușor, ușor”, a mai spus Dan Capatos.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton