Cine este și cu ce se ocupă soția lui Mircea Bravo. Imagini de la nunta vloggerului cu Georgiana

.

Mircea Bravo și soția sa, Georgiana, au fost implicat într-un accident rutier, după ce vloggerul a pierdut controlul autoturismului său, în județul Bihor. Potrivit acestuia, nimeni nu a fost rănit grav, fiind vorba doar de un șoc puternic.

Mircea, în vârstă de 36 de ani, se afla în mașină cu soția lui, dar și cu alte două persoane. Acesta a dezvăluit că atât testul alcool test și drugtest au ieșit negative. Georgiana, care este însărcinată, nu a fost rănită grav.

Cine este soția lui Mircea Bravo

Georgiana (27 ani) și vloggerul, pe numele lui adevărat Mircea Popa, s-au cunoscut pe timpul pandemiei de COVID-19, iar în vara anului 2022 s-au căsătorit. Tânăra este profesor universitar în Cluj.

Mircea Bravo este o persoană rezervată atunci când vine vorba despre viața sa personală, însă a vorbit, de câteva ori despre cea pe care a ales-o drept parteneră de viață.

„Ea e din județul Bistrița-Năsăud. Nunta va fi de zi, în Cluj. O cheamă Georgiana. Suntem împreună cam de un an de zile. Sunt mai impulsiv de felul meu”, a spus vloggerul atunci când a anunțat că se însoară, în cadrul unei emisiuni radio.

Și Georgiana ține la viața sa privată, contul ei de Instagram fiind unul privat. Astfel, tânăra nu își dorește să intre în atenția publică, preferând să rămână de cealaltă parte a reflectoarelor.

„Pe Georgiana am cunoscut-o printr-o cunoștință comună. Chiar prin actrița care joacă rolul mamei mele în filmulețele mele. E actriță la Teatrul Național. Mi-a spus: „Mircea, am pentru tine o fată foarte simpatică, o fată cum bun-simț”. Am spus: „Da, super. Sigur aveți ochi bun” și mi-a făcut cunoștință cu ea. Surprinzător, ea nu mă cunoștea dinainte. Asta a fost interesant. Am avut niște interacțiuni normale, naturale și m-am bucurat de ele”, a mai spus Mircea Bravo în emisiunea „La Măruță”.

Citește și: Draga Olteanu Matei, muză pentru Tanti Lenuța din Chinteni, ”bunica” lui Mircea Bravo: ”E greu ca să fii artist, dar mi-am dorit!”/ Exclusiv

Citește și: Mircea Bravo a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate. „Pasagera a fost transportată la Spitalul Municipal Beiuș”

După ce s-a însurat, vloggerul a povestit cum a ales data nunții.

„Suntem împreună cam de un an de zile. Ne-am cunoscut pe 23 iunie și am fi vrut să facem nunta pe 23 iunie, după un an. Am înțeles că era ceva post, așa că am pus nunta pe 16 iunie. Deci, aproximativ un an până ne-am căsătorit”, a povestit Mircea Bravo.

Vloggerul, primele declarații despre accidentul auto

După ce a fost implicat într-un accident rutier, Mircea Bravo a făcut o declarație scurtă, pe contul său de Instagram.

„Astăzi am avut un accident de mașină. Am fost alături de alte trei persoane. Nimeni nu a pățit nimic, doar un șoc puternic. Mașina este avariată grav. Atât testul de alcoolemie, cât și drug testul au ieșit negative. Mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a protejat și a avut grijă de noi”, a scris el într-un InstaStory.

Citește și: Cum a ajuns Alexandra Spătărelu protagonista filmului ”Nuntă pe bani”: ”Era singura fată care nu știa de Mircea Bravo”/ Exclusiv

Citește și: Lili Sandu își mai dorește un copil: „Nu sunt genul care să facă și după 3 luni să-l las cu bona” / Exclusiv

Accidentul a avut loc luni dimineață, 4 decembrie, în Beiuș. El a pierdut controlul direcției mașinii, a intrat pe sensul opus de circulație și a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice, notează Libertatea.

„În jurul orei 9.23, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că pe drumul județean 764, în localitatea Roșia, județul Bihor, s-a produs un accident rutier”, a transmis IPJ Bihor.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus imagini de la nunta lui Mircea Bravo cu soția sa, Georgiana

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare decembrie 5, 2023 12:02 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale