Cine este Răzvan Kovacs de la „Insula Iubirii”, sezonul 7. DJ-ul a picat testul fidelității înainte de competiție

.

Răzvan Kovacs este unul dintre concurenții sezonului 7 „Insula Iubirii”, care va avea marea finală pe 27 august, de la ora 20:00. Răzvan și iubita lui, Emanuela Oprișan, au acceptat provocarea reality show-ului de la Antena 1 după doar 9 luni de relație.

Răzvan Kovacs și Emanuela Oprișan s-au cunoscut în timpul unui LIVE de pe TikTok. Emanuela este creatoare de conținut online și mama unui fiu, dintr-o relație anterioară. Răzvan a declarat că el și fiul Emanuelei au o relație apropiată.

Cine este Răzvan Kovacs de la „Insula Iubirii”, sezonul 7

Răzvan Kovacs este un DJ în vârstă de 31 de ani din Timișoara. Înaintea relației cu Emanuela Oprișan, DJ-ul a fost căsătorit cu Roxana Condurache. Mama lui Răzvan încă are pe Facebook imagini cu el și cu fosta noră. Roxana Condurache s-a recăsătorit și a devenit mamă.

Citește și: Cine e Ema Oprișan de la „Insula Iubirii” 2023, sezonul 7. Are un băiețel

Răzvan Kovacs și Emanuela Oprișan au acceptat provocarea „celui mai dur test al fidelității” după ce, timp de 3 luni din relația lor de 9, Răzvan a avut o altă relație în paralel. Unul dintre motivele participării cuplului la „Insula Iubirii” este ca Răzvan să-i poată dovedi Emanuelei că s-a schimbat.

Citește și: Cine este Bianca Giurcă de la „Insula Iubirii”, sezonul 7. „Mă întrețin de la 15 ani”

În ediția 11 a sezonului 7 „Insula Iubirii”, Răzvan Kovacs s-a despărțit de Emanuela Oprișan, după ce a văzut imagini video în care aceasta declara că nu îl mai iartă pentru greșelile făcute. Ulterior, Răzvan s-a apropiat și mai mult de ispita Daria Cuflic. După despărțirea de Emanuela, Răzvan și Daria s-au sărutat, în dormitor.

Răzvan Kovacs: „Sunt șocat, bulversat”

„Dacă Ema își dorește să fie singură pe insulă, vă rog să îi transmiteți faptul că, în acest moment, Răzvan a pus stop relației. Poate să aibă viața ușoară pe care și-o dorea. A zis că va avea o viață mai ușoară dacă ar pune capăt relației”, a declarat Răzvan Kovacs, la „Insula Iubirii”, sezonul 7. „Sunt șocat, bulversat, mai gânditor decât atunci când am venit. Mă așteptam cumva”, a completat DJ-ul.

Citește și: Cine este Marius Moise de la Insula Iubirii, sezonul 7. Fermierul e divorțat, are o fiică și a stârnit controverse la Antena 1

„Am încercat să îți ofer o familie așa cum ai zis că îți dorești. Am încercat să fiu o femeie devotată, fidelă și statornică. Ai profitat de slăbiciunile mele și nu te-ai gândit la ceea ce simt eu. Nu înseamnă că nu te iubesc, înseamnă doar că mie mi-a fost suficient. Îmi doresc să fii ferici. Și eu o să învăț să fiu fericită. Mulțumesc pentru tot ce ai însemnat pentru mine. Te iubesc!”, a declarat și Ema Oprișan.

Răzvan Kovacs și Ema Oprișan vor deveni părinți

Deși s-au despărțit pe parcursul competiției, Răzvan Kovacs și Emanuela Oprișan s-au împăcat după revenirea din Thailanda. În prezent, Emanuela este însărcinată cu cel de-al doilea copil, primul cu Răzvan Kovacs.

Citește și: Florin Ristei, după ce a făcut declarații controversate despre concurenții „Insula Iubirii”: „Singurul lucru de care țin cu dinții este educația”

Finala sezonului 7 „Insula Iubirii” se difuzează duminică, 27 august 2023, de la ora 20:00, la Antena 1. Atunci, telespectatorii emisiunii vor afla ce decizie finală au luat participanții care au venit să își testeze relația.

Foto: Instagram; Antena 1

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton