Cine este Ionuț Rusu de la America Express. A fost șofer de tir și s-a iubit cu Viviana Sposub

.

Cine este Ionuț Rusu de la America Express. Ionut Rusu are 31 de ani, iar anul acesta a acceptat să pornească în aventura America Express, alături de bunul său prieten, George Tănase. Tânărul comediant este gazda unui matinal de radio, alături de Andrei Ciobanu.

Ionuț Rusu, concurent la America Express 2023, a devenit cunoscut datorită emisiunilor de umor la care a participat, numerele lui fiind apreciate de public. De asemenea, a avut un parcurs impresionant și în mediul online. Pe Youtube, videoclipurile sale în care imita diferite celebrități, au devenit rapid virale.

Cine este Ionuț Rusu de la America Express 2023

Ionuț Rusu s-a născut pe 15 mai 1992, în zona Harghitei. Nu și-a dorit dintotdeauna să devină comediant sau om de radio, ci a încercat mai multe meserii până a ajunge în locul în care se află acum.

Ce studii are Ionuț Rusu de la America Express

Comediantul a făcut Facultatea de Relații Internaționale în Cluj-Napoca, iar apoi a vrut să își găsească un loc de muncă. Cum tatăl său a fost șofer de TIR, Ionuț a mers pe urmele acestuia timp de doi ani. Și-a dat seama că această meserie nu i se potrivește, mai ales din cauza dorului de casă.

„Am intrat în contact cu mașinile de la o vârstă fragedă, iar pasiunea mi-a fost transmisă de tatăl meu, care provine dintr-o familie în care meseria cea mai des întâlnită este cea de camionagiu. Astfel că, mi-a transmis și mie acest „microb”, care nu m-a părăsit niciodată. Am avut norocul de a conduce mașini de la o vârstă fragedă datorită aceluiași individ, tata, el fiind cel care propunea ca o dată pe săptămână să mergem pe un drum forestier, ca eu să învăț să conduc”, a povestit Ionuț Rusu.

Citește și: Cine este Aris Eram de la America Express. Ce vârsta are, ce facultate urmează și cine este iubita lui

Citește și: Cine este Laura Giurcanu de la America Express. Cum a apărut într-un videoclip The Weeknd și cine e iubitul ei

În anul 2016, Ionuț Rusu se prezenta pe scena iUmor cu o serie de rugăciuni amuzante. Atunci, el l-a cucerit pe Cheloo, care spunea: „Am râs până am simțit că mă sufoc”.

Spectacole de stand-up a început să susțină în urmă cu patru ani, la Craiova.

S-a iubit cu Viviana Sposub

Înainte de a deveni cunoscut publicului larg, Ionuț Rusu a avut o relație cu Viviana Sposub. Relația lor nu a durat foarte mult și s-au despărțit în tăcere, fără a face scandal pe această temă. Cea care a vorbit despre separarea lor a fost Viviana, în momentul în care a participat la emisiunea „Bravo, ai stil”, alături de Ruxi Opulenta.

Citește și: Edward Sanda, accidentat la America Express. Artistul a fost lovit de taur / Video

Citește și: America Express, 25 octombrie 2023. Ce echipă a fost pe punctul de a fi eliminată. Soarele a fost verde

„Am avut o relație cu un băiat care se întâmpla să fie unul dintre prietenii buni ai lui Ruxi. A fost o relație în care m-am împrietenit cu Ruxi, avem foarte multe amintiri, povești, vacanțe împreună, tot felul de momente frumoase sau mai puțin frumoase. Relația a luat sfârșit și amiciția dintre mine și Ruxi a luat sfârșit”, spunea atunci fosta prezentatoare de televiziune.

În prezent, Ionut Rusu are o relație cu modelul Antonia Moraru. Cei doi formează un cuplu din anul 2021 și, deși la început postau deseori imagini în care apăreau împreună, acum cei doi aleg să își trăiască povestea de iubire în privat.

Lista concurenților America Express 2023

Alexia Eram și fratele ei, Aris (copiii Andreei Esca)

Comedianții George Tănase și Ionuț Rusu

Romică Țociu și fiul lui, Cătălin

Iulia Albu și iubitul ei, Mike

Sânziana Negru și Laura Giurcanu

Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu

Actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș

Cleopatra Stratan și Edward Sanda

Iuliana Pepene, prezentatoare Observator, și jurnalista de război Sonia Simionov

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Ionuț Rusu de la America Express

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton