Este căsătorit din 2014 cu David Furnish, însă Elton John a fost la un moment dat la un pas să se însoare cu o femeie, pe care a părăsit-o cu puțin timp înainte de nuntă.
Linda Hannon, acum în vârstă de 76 de ani, și popstarul s-au cunoscut în anul 1968, într-un club din Sheffield. La acea vreme, Elton John era cunoscut ca Reg Dwight. Avea doar 21 de ani și se mutase la Londra.
Atunci, Linda i-a fost alături și l-a susținut și financiar, totul pentru ca el să-și poată îndeplini visul de a avea o carieră muzicală.
Vedeta a cerut-o de soție pe Hannon, dar cei doi nu au mai ajuns în fața altarului. De vină a fost compozitorul și prietenul lui Elton, Bernie Taupin, care l-a convins că nu este o idee bună să se căsătorească.
După doar câteva luni, artistul a lansat „Your Song”, iar în 1975 a revenit în forță cu piesa „Someone Saved My Life Tonight”, în care vorbea despre despărțirea lor.
La nouă luni după ce s-au despărțit, Linda s-a căsătorit cu James Bowens, însă relația lor nu a funcționat deoarece ea era îndrăgostită de Elton.
Și cântărețul s-a căsătorit, în 1984, cu Renate Blauel, dar au divorțat după patru ani. În 2014, Elton John s-a recăsătorit, de data aceasta cu David Furnish.
Acum, Linda a apelat la ajutorul lui Elton John. Femeia avea nevoie de o operație de înlocuire de genunchi, dar nu își permitea constul intervenției. Potrivit Daily Mail, ea a scris întâi echipei de management a lui Elton, oferindu-le detalii pe care doar ei doi le știau. Însă nu a primit niciun răspuns.
Linda nu a renunțat și a decis să le ceară ajutorul celor de la publicația The Mirror. Și a reușit. Iar Elton John nu a refuzat-o, cu toate că, de când s-au despărțit, cei doi s-au mai văzut o singură dată, la un concert în Dallas.
„Îi sunt recunoscătoare lui Reg. După atâția ani, el a fost atât de bun și m-a ajutat”, a povestit Linda Hannon.
Vezi în Galeria FOTO cum arată femeia pe care Elton John a părăsit-o înainte de nuntă.