Cine este Edward Sanda de la America Express. Edward Sanda a devenit cunoscut în anul 2016, după ce s-a alăturat casei de producții Famous Production. Artistul, care s-a născut în Caracal, este unul dintre cei mai ascultați cântăreți ai momentului, în România.
Cuprins
De-a lungul timpului, cântărețul, în vâsrtă de 26 de ani, a avut colaborări cu Cleopatra Stratan, Ioana Ignat, Theo Rose, Andreea Bălan și Sandra N, toate dovedindu-se a fi de succes, piesele lor ajunând rapid pe toate posturile de radio.
Cuprins
Cine este Edward Sanda de la America Express
Edward Sanda s-a născut pe 11 iulie 1997, și-a descoperit de mic pasiunea pentru muzică, iar la vârsta de 10 ani a început să cânte ca toboșar în mai multe formații de muzică rock. Îi plăcea atât de mult muzica încât a decis să studieze singur acest domeniu și a descoperit fiecare instrument. A participat la mai multe concursuri și festivaluri de muzică, devenind, în timp, unul dintre cei mai apreciați artiști din România.
Concurentul de la America Express, Edward Sanda, a absolvit Liceul de Muzică „George Enescu” din București, iar mai apoi a urmat cursurile Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București.
S-a lansat în muzică cu piesa „Doar pe a ta”, în colaborare cu Ioana Ignat, cântecul devenit rapid un hit, clasându-se timp de două săptămâni în topul celor mai difuzate piese de pe radio și TV, în anul 2017.
În toamna anului 2017, Edward Sanda a primit trofeul Media Music Awards – Best Shazam, pentru „Doar pe a ta”.
Cea de-a doua piesă lansată tot alături de Ioana Ignat, „În palma ta”, a ocupat primul loc în topuri, înregistrând peste 45 milioane de vizualizări pe Youtube.
Citește și: Cum au trăit Edward Sanda și Cleopatra Stratan experiența America Express: „Am trecut prin toate stările”
Citește și: Cleopatra Stratan și Edward Sanda intră în domeniul afacerilor. „Vrem să anunțăm publicul, să-i pregătim”
Cuma început povestea de iubire dintre Edward Sanda și Cleopatra Stratan
Edward Sanda și soția lui, Cleopatra Stratan s-au cunoscut în anul 2014, la un concert. Cum a început povestea lor de iubire a povestit chiar artista, după ce ea și cântărețul s-au logodit.
„Pe 1 iunie 2014 am avut un concert la Caracal, organizat de primăria orașului, la care am cântat cu tata, live. Înainte de a intra pe scenă, stând în culise, aud pe un baiat cântând piesele lui Smiley, gândindu-mă că e chiar el acolo. Ce să vezi că, acel ”Smiley” era bărbatul vieții mele — Edward Sanda, care, atunci avea 16 ani, iar eu 11. Mișto, nu? După concert, am făcut și o poză împreună. Anii au tecut, iar soarta a vrut ca noi doi să ne revedem într-o zi de miercuri, pe 7 februarie 2018 când am plecat cu tata cu avionul – în ziua aceea speciala – la București, ca să mai înregistrez odată piesa ”Te las cu inima” la Famous Production. Ah, scăpasem un detaliu: Edi deja se lansaseră cu ”Doar pe a ta”, având ditamai succesul, succedată de ”Haine scumpe”. Deci, în timpul înregistrărilor, l-am intrebat pe Shandree – producătorul, chestii despre Edward, știind că face parte din echipa lor”, a povestit Cleopatra Stratan, potrivit Pro FM.
„Peste 10 minute, pe ușă intră chiar el, îmbrăcat într-un palton bej, cu freza și barba perfectă și cu un zâmbet până la urechi din secunda în care m-a văzut. M-a scanat din priviri, iar reacția mea a fost: ”Pe cine avem noi aici?” Am făcut cunoștință, el fiind total fascinat de mine și eu de el. Terminând înregistrările, am coborât la parter unde el încă era acolo. Avea același zâmbet larg care efectiv mi-a topit inima, iar felul în care mă privea, era de-a dreptul unic și de nedescris. Mă făcea să mă simt importantă, mă admira și sorbea din priviri, iar eu simțeam asta din tot sufletul”, a continuat ea.
”Pe 19 decembrie am petrecut la studio – cu colegii și prietenii de gașcă – ziua unei colege și ultima ei zi de muncă la Famous, seară care a culminat începutul relației noastre. În seara aia ne-am comportat ca un cuplu, deși nu eram, am dansat și stat împreună peste tot. Tot el m-a condus până la hotel, iar pe drum l-am întrebat din vorbă în vorbă, cum e el într-o relație, mai romantic sau mai rece… Și cu fiecare discuție realizam că semănăm foarte mult la suflete. I-am luat un cadou de Crăciun, un calendar 2020 cu pozele noastre la fiecare lună, iar el, pentru că nu îmi luase nimic din timp, s-a grăbit în ultima seară să îmi aducă pe fugă cadoul la hotel. În fața hotelului am stat cred că 15 minute în care nu ne puteam opri din a ne privi reciproc, iar înainte să plec, ne-am îmbrățișat strâns de două ori”, a mai spus soția lui Edward Sanda.
„Ajunsă în cameră, am chat-uit pe Whatsapp, iar la un moment dat mi-a scris: ”Simt că aș putea face orice cu tine în viată și că ai fi exact ce îmi doresc”. Vă imaginați ce era în capul și sufletul meu? Edi se îndrăgostise de mine!”, a povestit entuziasmată Cleopatra Stratan.
Edward și Cleopatra s-au căsătorit în 2021
După ce și-au dat frâu liber sentimentelor, cei doi au scos și o piesă împreună, intulată „Dragoste, vă rog!”. După câteva luni, ei s-au logodit, momentul fiind unul de neuitat.
Edward Sanda a plănuit să își ceară iubita de soție chiar de ziua ei de naștere, pe 6 octombrie, zi în care împlinea 18 ani.
„Mama a știut, a și mers cu mine să alegem inelul, a durat ceva până l-am găsit, am fost pretențios un pic și nici nu am avut măsura de pe deget, pentru că ea în perioada aia stătea la Chișinău, eu în București. Nu aveam niciun model și l-am luat așa, după ochi”, a povestit artistul în cadrul unei emisiuni tv.
În august 2021, cei doi au ajuns și în fața altarului, alături de părinții lor, nunta având loc într-un cadru restrâns.
După nuntă, Cleopatra a dezvăluit că a ales să își păstreze numele de familie și să nu îl ia pe cel al lui Edward Sanda.
Anul acesta, Edward și Cleopatra au pornit în aventura vieții lor, America Express – Drumul Soarelui.
„Cu tine aș merge până la capătul pământului, dar de data asta mergem oficial în America Express România, pe Drumul Soarelui! Să ne țineți pumnii!, a scris cântărețul în mediul online, după ce s-a anunțat că vor face parte din cele nouă echipe ale noului sezon.
Lista concurenţilor America Express 2023
Alexia Eram şi fratele ei, Aris (copiii Andreei Esca)
Comedianţii George Tănase şi Ionuţ Rusu
Romică Ţociu şi fiul lui, Cătălin
Iulia Albu şi iubitul ei, Mike
Sânziana Negru şi Laura Giurcanu
Giulia Anghelescu şi soţul ei, Vlad Huidu
Actriţa Ada Galeş şi mama ei, scriitoarea Antoneta Galeş
Cleopatra Stratan şi Edward Sanda
Iuliana Pepene, prezentatoare Observator, şi jurnalista de război Sonia Simionov
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Edward Sanda
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare octombrie 30, 2023 4:31 pm