Cine este Alexandra Ungureanu, concurenta de la „Asia Express”, sezonul 4

.

Alexandra Ungureanu face echipă cu mama ei în sezonul 4 de la „Asia Express”, ele pregătindu-se pentru aventura de pe „Drumul Împăraților”.

Alexandra Ungureanu este pregătită de noua aventură. Ba mai mult, ea era fan al emisiunii dinainte de a se ivi oportunitatea să participe, după cum a spus chiar ea: „Asia Express e un proiect TV fabulos şi o competiţie care m-a ţinut cu sufletul la gură de la primul sezon. Mi-am închipuit de multe ori cum ar fi să particip, iar acum, cu câteva zile înainte de plecare, încă mi se pare că visez că se întâmplă!”

„Am ales să fac echipă cu omul către care alerg întotdeauna prima dată să-i povestesc tot ce trăiesc, pe plan artistic sau personal – mama”, a povestit ea. „De data asta, nu va fi nevoie să-i povestesc, pentru că va fi alături de mine, cu iubire şi încredere, în mijlocul aventurii, şi sper să fie cea mai tare experiență a noastră împreună!”

Dar cine este de fapt Alexandra Ungureanu? Ea este o cântăreață în vârstă de 39 de ani, care și-a lansat primul album în anul 2003. Ea a revenit în atenția publicului după participarea la emisiunea „Bravo, ai stil!”, ediția Celebrities, de la Kanal D, unde a câștigat premiul cel mare de 100.000 de lei.

Citește și: Antonia, mesaj dur la adresa lui Cătălin Măruță: „Gratuit. Penibil. Răutate în prime time!”

Citește și: Lia, fetița Danei Rogoz, a împlinit un an. Ce mesaj emoționant a transmis actrița

Citește și: Răzvan Simion, despre al treilea copil: „În trei luni e gata…”

Citește și: Andreea Ibacka și Cabral urmează să fie din nou părinți. Anunțul sarcinii a stârnit mii de reacții

Alexandra Ungureanu a început să ia lecții de canto și pian când avea doar șase ani. Mai apoi, a luat cursuri de chitară în adolescență. A ajuns să participe la diverse concursuri, unde a primit premii de mai multe ori. În 2001, a ajuns să colaboreze cu formația Sistem, ea înregistrând vocea principală pentru mai multe piese, printre care și „Emoții” și „Departe de tine”.

În anul 2003, ea a primit premiul trei la Selecția Națională pentru Eurovision, cu piesa „Make this love come true”. În același an a reprezentat România la festivalul Cerbul de Aur. În 2004, deja era pe val. Alexandra concerta în marile orașe ale României alături de formații mari, cum ar fi Holograf, Vița de Vie și Taxi.

A semnat un contract în toamna lui 2004 cu grupul de muzică dance Crush, unde a devenit vocea principală. Au urmat două albume: „Crush + Alexamdra Ungureanu” (în 2005) și „Hello” (în 2007).

În 2009 și 2010, artista a fost jurat la emisiunea „Be a Disney Channel star”, pe canalul Disney Channel România, împreună cu George Hora și Smiley.

Foto: Facebook

Ultima modificare mai 20, 2021 3:34 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale