Christina Aguilera, scrisoare de susținere pentru Britney Spears: „Merită toată dragostea adevărată”

.

Christina Aguilera a transmis pe rețelele de socializare o scrisoare de solidaritate pentru Britney Spears, care se luptă să scape de tutelă și să-și recapete libertatea. 

Christina Aguilera s-a alăturat artiștilor care și-au exprimat solidaritatea cu Britney Spears, cum ar fi Justin Timberlake, J.C. Chasez, Keri Russell şi Ryan Gosling. Artista a transmis pe rețelele de socializare o scrisoare în care își arată sprijinul pentru colega ei de breaslă.

„În ultimele zile m-am gândit la Britney şi la situaţia prin care trece. Este inacceptabil ca unei femei sau oricărei fiinţe umane care doreşte să-şi controleze destinul să nu i se permită să-şi trăiască viaţa aşa cum doreşte’⁣, și-a început cântăreaţa scrisoarea.

„Să fii redusă la tăcere, ignorată, agresată sau să ţi se refuze sprijinul de care ai nevoie de către cei apropiaţi este cel mai epuizant, devastator şi înjositor lucru imaginabil. Efectul nociv asupra sănătăţii mintale şi emoţionale pe care o astfel de situaţie îl poate avea asupra unei fiinţe nu trebuie luat în derâdere’⁣, a continuat aceasta.

Christina Aguilera, alături de Britney Spears

„Fiecare femeie are dreptul să-şi controleze propriul corp, propriul sistem reproducător, propria intimitate, propriul spaţiu, propria vindecare şi fericire’⁣, a mai scris vedeta.

‘⁣Convingerea şi disperarea acestei pledoarii pentru libertate mă face să cred că această persoană, pe care am cunoscut-o la un moment dat, a trăit fără compasiune şi decenţă din partea celor care controlează situaţia.

Pentru o femeie care a lucrat în condiţii şi presiune inimaginabile pentru mulţi, vă garantez că merită toată libertatea posibilă pentru a-şi trăi cea mai fericită viaţă. Sunt cu sufletul alături de Britney. Merită toată dragostea adevărată şi tot sprijinul din lume’⁣, a mai spus Christina Aguilera.

Citește și: Fulgy, fiul Clejanilor, mesaj neașteptat pentru Alex Velea după ce s-a întors de la Obregia

Sora lui Britney Spears a reacționat la acuzațiile solistei

Britney Spears a rupt tăcerea. Ce spune solista despre familia ei

Avocatul lui Britney Spears compară starea psihică a artistei cu cea a unui pacient în comă

Artista vrea să se elibereze de sub tutelă

Britney Spears se află sub conservator din anul 2008, concept legal prin care un judecător declară o persoană sau o organizație responsabilă asupra unei alte persoane în calitate de tutore legal, preluând puterea de decizie asupra acesteia atât din punct de vedere financiar, cât și personal.

Până în septembrie 2019, tatăl solistei, Jamie Spears, i-a fost tutore. După ce s-a retras din motive medicale, managerul artistei, Jodi Montgomery, a preluat această responsabilitate. Recent, solista a spus că vrea să se elibereze de sub tutelă.

Britney Spears a dezvăluit că în ultimii 13 ani nu a avut nicio formă de intimitate. Artista nu are acces la banii ei și nici la un telefon propriu. Totodată, cântăreața este obligată să locuiască în casă cu o echipă care îi controlează fiecare mișcare, este forțată să ia medicamente pentru tulburarea bipolară, nu i se permite să-și vadă fiii, să se căsătorească sau să devină din nou mamă.

După ce fanii au aflat prin ce trece cântăreața, în online a început să circule hashtagul Free Britney [Eliberați-o pe Britney], iar în februarie 2020, The New York Times Presents a realizat un documentar centrat pe povestea artistei, Framing Britney Spears.

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare iunie 30, 2021 3:21 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale