Chris Martin, în vârstă de 42 de ani, și Dakota Johnson, de 29 de ani, s-au despărțit după o relație de doi ani.
Rockerul britanic le-a spus prietenilor săi că este din nou sigur după ce relația sa cu actrița americană s-a încheiat luna trecută, potrivit The Sun.
Despărțirea lor a survenit la doar câteva luni după ce cuplul discutase despre o posibilă căsătorie.
Anunțul a luat prin surprindere întreaga lume, mai ales că, la începutul anului, Chris, a cumpărat o casă în valoare de 4.7 milioane de euro în Malibu în care să locuiască alături de Dakota.
Surse apropiate cântărețului au afirmat că au rămas șocați la auzul veștii.
„Chris și Dakota se înțelegeau bine și întotdeauna păreau foarte fericiți împreună”, a spus un prieten de-al lui Martin.
„Au existat discuții despre logodnă dar acum el spune că merg pe drumuri diferite, ceea ce a fost o surpriză pentru toată lumea”, a completat acesta.
Chris și Dakota au fost văzuți ultima dată împreună în public la un restaurant de sushi din Los Angeles, în noiembrie 2018.
În luna martie, Dakota a fost numită într-un ordin de restricție solicitat de Chris împotriva unui hărțuitor care tot mergea la casa lor.
Artistul a declarat că se teme pentru siguranța lui, a Dakotei și a celor doi copii ai săi, Apple, (15 ani) și Moses (13 ani), din căsătoria cu actrița Gwyneth Paltrow.
Săptămâna trecută, Gwyneth a spus despre Dakota: „O ador. Este o femeie fantastică”.
Sursă foto: Shutterstock, Northfoto