Cel mai sexy bărbat din lume e luat! Chris Evens și-a dus noua iubită acasă: „Familia o adoră”

.

Chris Evans, care a fost desemnat cel mai sexy bărbat din lume din 2022, are o iubită la fel de frumoasă. Actorul trăiește o frumoasă poveste de dragoste, pe care încearcă, pe cât posibil, să o țină departe de ochii curioșilor.

Se pare că Evans, în vârstă de 41 de ani, formează un cuplu cu actrița portugheză Alba Baptista (25 ani).

Chris Evens și Alba Baptista, relație discretă de un an

Potrivit unei surse citată de ET Online, cei doi ar avea o relație de mai bine de un an.

„Sunt îndrăgostiți, iar relația lor este serioasă”, a afirmat sursa.

„Chris este mai fericit ca oricând. Familia și prietenii lui o adoră pe Alba”, a dezvăluit aceeași sursă.

Toată lumea îl știe pe Chris Evans, care i-a dat viață lui Captain America. Dar nici cea care i-a furat inima nu este o necunoscută. Alba Baptista s-a făcut remarcată pentru rolul din serialul Netflix „Călugărița Războinică”.

Cine este Alba Baptista, iubita lui Chris Evens

Actrița vorbește mai multe limbi străine, printre care portugheză (nativă), engleză, franceză, spaniolă și germană.

Alba Baptista și-a început cariera în Portugalia, cu serialul Jardins Proibidos. A jucat apoi în mai multe seriale și filme portugheze înainte de a primi oportunitatea de a juca în „Călugărița Războinică”, acesta fiind și primul ei rol în engleză.

Tânăra se pare că a reușit să îl cucerească pe Chris Evans atât de tare, încât acesta se gândește să se așeze la casa lui și să își întemeieze o familie.

Chris Evans, pregătit să își întemeieze o familie

Îndrăgitul actor a mărturisit, cu doar câteva zile în urmă, că este pregătit să se însoare și să aibă copii.

„Este ceva ce îmi doresc, cu siguranță”, a afirmat Chris Evans, care a precizat că nu va vorbi mult desprfe acest subiect deoarece „unele lucruri trebuie să le ții pentru tine sau pentru familie și prieteni”.

De asemenea, în luna iulie, în cadrul unui interviu acordat Shondaland, Evans a afirmat că este concentrat pe găsirea unei partenere.

„Îmi place ceea ce fac. Este grozav. Mă dedic total. Dar chiar și această industrie este plină de ăndoieli, ezitări, așa că înceerc să găsesc pe cineva în care să te poți dezvălui total. Poate este vorba de a găsi persoana cu care să îți petreci toată viața”, a afirmat atunci celebrul actor.

Vezi în Galeria FOTO cum arată iubita lui Chris Evans

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton