Cine este chef Ștefan Popescu. Juratul Chefi la cuțite este însurat, are doi copii și este formator în cadrul unei școli de bucătari

.

Chef Ștefan Popescu are 47 de ani și este unul dintre cei mai apreciați bucătari din România. Juratul de la Chefi la cuțite și-a descoperit târziu pasiunea pentru gastronomie, în timp ce lucra în Marea Britanie. Se declară a fi și un soț mândru și un tată fericit, mai ales că unul dintre copiii săi pare să-i fi moștenit iubirea pentru bucătărie.

Cine este chef Ștefan Popescu

Ștefan Popescu nu și-ar fi imaginat în urmă cu mai bine de 20 de ani că va ajunge unul dintre cei mai apreciați bucătari români. Juratul „Chefi la cuțite” s-a născut la București și a absolvit un liceu cu profil tehnic-mecanic. În timpul stagiului militar a fost pompier și a participat la peste 135 de intervenții, în linia întâi.

Pasiunea pentru gătit a descoperit-o în Anglia, unde a avut ocazia să experimenteze rețete din întreaga lume. În anul 2000 și-a depus CV-ul în cadrul unui hotel. De atunci, el a început să „fure” meserie. Mai întâi a fost Sous Chef, iar apoi Executive Chef.

Pentru a ajunge la nivelul pe care și l-a dorit, bucătarul a urmat mai multe cursuri de specializare și perfecționare. Astfel, el a obținut o serie de certificări și calificări atât în România, cât și peste hotare.

Ștefan Popescu spune că adoră bucătăria franțuzească, dar și pe cea arabă și asiatică.

„Am început într-un hotel de cinci stele din București, în urmă cu 17 ani, iar acolo am intrat în direct în bucătărie, fără să am o anumită ghidare a unui chef. Dar din fiecare loc, unde am lucrat, am învățat câte ceva. Am început destul de târziu cu bucătăria și cumva întâmplător, dar am fost un autodidact. Îmi place să folosesc sosurile de vin, dar lucrez foarte des și cu sosul de unt sau doar cu uleiurile aromatice pentru pește. Am în spate o echipă de cofetărie-patiserie, unde lucrează 6 persoane, care pregătesc de la cozonaci până la cele mai sofisticare deserturi”, a declarat Ștefan Popescu pentru Restocracy, în anul 2017.

Citește și: Cum arăta Irina Fodor, prezentatoarea „Asia Express” și „Chefi la cuțite”, la începutul carierei în televiziune / Galerie foto

Citește și: Cine este chef Richard Abou Zaki. Juratul „Chefi la cuțite” este însurat, are o fetiță și un restaurant cu o stea Michelin

Juratul Chefi la cuțite este însurat și are doi copii

Ștefan Popescu iubește bucătăria, dar se declară a fi și un familist convins. Bucătarul este însurat cu Alina, care i-a dăruit doi băieți.

„Un familist convins, căsătorit și tată a doi băieței minunați. Un om optimist, vesel, calm, energic, ambițios și un mare cinefil. Nu îmi plac persoanele care se plâng în mod constant și leneșii”, se descrie el, pe site-ul său.

Potrivit chef-ului, soția sa îi împărtășește pasiunea pentru gastronomie, care este și un motiv de ceartă pentru ei. Ștefan Popescu a mărturisit că, de obicei, el este cel care cedează.

„Da, Alina, soția mea! Dar nu ne înțelegem în bucătărie și cedez, o las pe ea, pentru că nu îi place să primească indicații din partea mea. Poate este un defect profesional și spun lucrurile pe un ton mai sever, de șef, ceea ce nu prea se pliază pe stilul de gătit relaxat de acasă”, a povestit bucătarul.

Pe de altă parte, acesta a recunoscut că Alina este cea care îl impulsionează și îl convinge să încerce mereu lucruri noi. Astfel, chef-ul a învățat ă meargă pe bicicletă la vârsta de 44 de ani și să skieze la 46 de ani.

Ștefan Popescu este fericit și mândru că unul dintre băieții lui i-a moștenit talentul în bucătărie. Copilul îi ascultă sfaturile și chiar le pune în practică.

„Cum să nu te bucuri când vezi că juniorul tău e înzestrat cu atâta curiozitate și că absoarbe cu pasiune tot ceea ce îl înveți. Fiecare tată își dorește ca fiul lui când va fi mare, să spună: asta am învățat de la tata!”, a dezvăluit juratul Chefi la cuțite.

Citește și: Cătălin Scărlătescu, adevăratul motiv pentru plecarea de la Antena 1: „Ei se cred Dumnezei și noi suntem niște sclaveți”. Ce i-a transmis producătoarei Chefi la cuțite

Citește și: James Middleton, imagine emoționantă cu Kate Middleton, după ce Prințesa de Wales a anunțat că are cancer: „Am urcat mulți munți împreună”

Când a luat Ștefan Popescu prima dată contact cu bucătăria

În cadrul emisiunii Chefi la cuțite, Ștefan Popescu a dezvăluit că, în copilărie, își petrecea vacanțele la țară, la bunici, Iar acolo a luat prima dată contact cu bucătăria, când o ajuta pe bunica sa să facă mâncare.

„Exemplul meu în bucătărie a fost bunica mea, din partea tatălui. Noi mergeam foarte mult la țară. Mergeam în toate vacanțele și ne întorceam cu o zi înainte să înceapă școala. Mâncarea bună la țară o făcea bunica. O ajutam chiar: tocam pătrunjel, curățam morcovi, scoteam și cartofii din pământ. Țara nu se compara cu nimic atunci, totul făceam din grădină: ardeiul, ceapa. Era o bucătărie de vară, pe jos era pământ. Focul era o vatră mare, unde făceai focul în față, în spate era o vatră mai mică unde se făcea pâine”, și-a amintit juratul emisiunii culinare.

„Și la bunicii din partea mamei, care erau din Ardeal, am trăit multe lucruri frumoase. Lucrurile astea nu se uită și realizez de ce – pentru că trăiam momentul, trăiam tot timpul ceva nou și ne bucuram de lucruri noi”, a precizat el.

În emisiunea Chefi la cuțite, bucătarul nu se află pentru prima dată. În sezoanele trecute, el a mai fost invitat pentru a juriza preparatele gătite de Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea, înainte ca cei trei chefi să părăsească Antena 1.

Ștefan Popescu și experiența în bucătărie

Chef Ștefan Popescu și-a descoperit întâmplător dragostea pentru bucătărie, la o vârstă destul de înaintată, însă pasiunea pentru acest domeniul l-a adus rapid în topul celor mai apreciați chefi din România, fiind pentru o perioadă Executive Chef la două dintre cele mai importante hoteluri din capitală.

Și-a dorit să exploreze și să cunoască mai bine și tot ceea ce înseamnă patiserie, așa că a urmat cursurile 3 stars Michelin ale Institutului Paul Bocuse din Franța – „Exclusive Pastry Program”, sub îndrumarea lui Jérôme Langillier, World Champion Pastry Chef 2009.

Pentru a avea o experiență cât mai diversă în bucătărie, timp de câteva săptămâni a lucrat pro bono în restaurantul Belcanto din Portugalia, restaurant deținut de Chef Jose Avilez, cel mai cunoscut și apreciat chef din Portugalia. Belcanto este în fiecare an în top 50 al celor mai bune restaurante din lume.

În momentul de față, Chef Popescu oferă consultanță pentru tot ce înseamnă deschidere de restaurante și/sau săli de evenimente, este formator în cadrul unei școli de bucătari și formator în cadrul unei școli gastronomice pentru copii.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Ștefan Popescu

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare martie 28, 2024 9:38 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale