Chef Patrizia Paglieri, bijuterii din ustensile de bucătărie

.

Accentul special, silueta fantastică şi temperamentul coleric a Patriziei Paglieri dau sarea şi piperul emisiunii MasterChef. Pasiunea ei pentru gastronomie şi-a pus amprenta şi asupra bijuteriilor pe care le poartă, realizate din ustensile de bucătărie.

Fashionistele nu aveau cum să nu observe minunatele bijuterii ale Patriziei Paglieri, creative şi fistichii, dar potrivite perfect stilului sofisticat al Chef-ului de origine italiană. Îmbrăcată în rochii negre, care îi scot în evidenţă silueta impecabilă, juratul de la MasterChef alege piese statement care să adauge un plus de farmec outfiturilor. În această categorie se înscrie inelul realizat din dopul unei sticle.

Dar nu este singurul element inovativ adus de Chef Patrizia Paglieri în purtarea bijuteriilor. Şi cerceii ei realizaţi din linguriţe nu au trecut neobservaţi.

Ţinutele negre cu o croială simplă, clasică, nu au nevoie de nici un artificiu pentru a fi puse în valoare, afară de o bijuterie statement. Din nou o pereche de cercei, realizaţi din dopuri de cristal, au oferit purtătoarei doza de glamour necesară.

Colecţia de bijuterii a Patriziei Paglieri conţine şi o pereche de cercei realizaţi din strecurătoare, ustensile de bucătărie la care nimeni nu s-ar fi gândit să le poarte cu atât de mare succes ca şi bijuterii.

Rafinamentul şi stilul sofisticat al juratului de la MasterChef s-a remarcat şi în purtarea unei scoici pentru caviar pe post de pandantiv.

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale