Charlene și Albert de Monaco au din nou probleme în relație? Cu cine a venit Prințul la un eveniment

.

Au împlinit 12 de ani mariaj, dar nu au sărbătorit în niciun fel, iar mai nou sunt tot mai rar văzuți împreună. Albert de Monaco a fost fotografiat cu familia sa la o proiecție de film, dar soția sa, Charlene, a lipsit, prilej de noi zvonuri care dau ca sigură despărțirea lor.

Albert, în vârstă de 65 de ani, a participat, în urmă cu două zile, la proiecția filmului Rainier III Par Lui Meme la Grimaldi Forum din Monaco, lansat pentru a marca centenarul nașterii regretatului său tată. 

Albert de Monaco nu a venit cu soția, ci cu sora

Albert a purtat un sacou bleumarin, la care a asortat o cămașă albă, și pantaloni gri și a avut tot timpul zâmbetul pe buze, pentru a nu da senzația că lucrurile nu merg așa cum trebuie. El a a stat tot timpul lângă sora sa, Prințesa Stephanie de Monaco, în vârstă de 58 de ani, care a venit la eveniment și cu fiul ei, Louis Ducruet, dar și cu soția lui, Marie, și fiica, Camille Gottlieb.

Prințesa Caroline, vârstă de 66 de ani, a fost însoțită la ceremonie de fiul ei mai mare, Andrea Casiraghi, și de soția acestuia, Tatiana Santo Domingo, dar și de fiica ei, Prințesa Alexandra de Hanovra, cu partenerul ei, Ben Sylvester Strautmann.

Citeşte și: Albert de Monaco, poreclit Prințul Playboy, înainte de nunta cu Charlene. Ce scandaluri amoroase i-au condimentat viața

Citeşte și: Charlene s-a afișat la Milano cu bodyguardul și fără verighetă, iar Albert de Monaco a fost la bal cu sora lui, Caroline

Charlene nu a sărbătorit aniversarea căsătoriei cu Albert de Monaco

Cu toate acestea, Prințesa Charlene, în vârstă de 45 de ani, nu a fost prezentă alături de familia soțului ei. Ba mai mult, în ultimele două săptămâni nu a mai apărut în public.

Charlene a fost văzută ultima dată la Premiile Golden Nymphs, pe 20 iunie, și a nu a marcat în niciun fel pe rețelele de socializare cea de a-12-a aniversare a nunții cu Albert de Monaco.

Citeşte și: Charlene, fermecată la un eveniment de un actor celebru. Soția lui Albert de Monaco a ieșit din tipare cu rochia purtată

Citeşte și: Charlene de Monaco a bifat o nouă schimbare de look. Transformările care „vorbesc” despre nefericirea Prințesei

Ruptura e tot mai adâncă

Circulă zvonuri că în relația dintre Prinț și fosta înotătoare olimpică, cu 20 de ani mai mică, trece printr-o ruptură. În luna martie a acestui an, revista franceză ROYAUTÉ a susținut că Prințul și Prințesa sunt în proces de separare.

„Aș dori să infirm oficial zvonurile rău intenționate lansate de revista franceză Royauté. Vă rugăm să ignorați acest articol care este total nefondat”, a spus purtătorul lor de cuvânt. 

Charlene are momente când se simte epuizată

Charlene a lipsit din Monaco cea mai mare parte a anului 2021, pentru a urma un tratament medical Africa, iar la întoarcere s-a internat într-o clinică elvețiană pentru a fi tratată de epuizare.

Ea a ratat atunci cea de-a șaptea aniversare a gemenilor ei, Gabriella și Jacques, și a zecea aniversare a căsătoriei cu Albert.

În interviurile de la acea vreme, Albert a explicat că a dedicat mai mult timp copiilor săi, pentru ca ei să facă față problemelor lui Charlene.

Foto: Hepta

Ultima modificare iulie 6, 2023 6:39 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale