Channing Tatum a anunțat că renunță la social media și plănuiește să nu mai folosească nici telefonul în încercarea de a-și găsi inspirația pentru a „crea din nou”.
Actorul în vârstă de 39 de ani a anunțat pe Instagram, miercuri, că ia o „pauză” de la rețelele de socializare.
„Voi lua o pauză de la rețelele de socializare pentru o perioadă. Am încerat să îmi găsesc inspirația și să creez din nou. Și sincer să fiu nu mă simt, sau cel puțin nu m-am simțit prea creativ pe social media în ultimii ani”, a anunțat Channing Tatum.
„Voi merge și voi trăi în lumea reală pentur o perioadă și fără telefon. Probabil mă voi întoarce la un moment dat. Dar când o voi face vreau să am o direcție sau un punct de vedere clar referitor la motivul pentru care mă aflu aici și ce pun aici. Vă iubesc! Ne vedem după un timp! Chan”, a încheiat acesta mesajul.
La scurt timp după postarea acestui mesaj, actorul și-a închis toate conturile de pe rețelele de socializare.
Decizia lui Channing Tatum vine la un an după ce a anunțat cădivorțează de Jenna Dewan, cu care are o fetiță, Everly. Despărțirea a avut loc după un mariaj de nouă ani. După doar câteva luni, actorul a apărut la brațul cântăreței Jessie J, cu care acum formează un cuplu.