Cezar Ionașcu a vorbit despre relația pe care o are cu soția lui, Oksana, cu care are șase copii, după ce s-a spus că mariajul lor nu este unul tocmai fericit și că ar avea probleme de cuplu. Bărbatul, care se prezintă ca fiind mentor de masculinitate adaptată la condițiile actuale, a mărturisit că relația lor nu este una armonioasă, așa cum pare a fi, din afară.
Cezar Ionașcu, adevărul despre căsnicia cu Oksana Ionașcu
Cezar Ionașcu a intrat în atenția publică în ultimele zile, după ce s-a zvonit că soția lui, Oksana, l-ar fi dat afară din casă din cauza unei presupuse infidelități. Mai apoi, acesta a fost văzut revenind acasă, la cei șase copii ai săi, care sugerează că lucrurile par să se așeze în familia lor.
Cei doi s-au căsătorit în 2017, iar de atunci, relația lui Cezar și a Oksanei a fost una plină de provocări. Bărbatul a recunoscut în trecut că nu a fost merue un soț exemplar, dar a subliniat faptul că o căsnicie este un proces de învățare și adaptare continuă.
Acum, invitat în emisiunea „Noi, românii”, prezentată de Mircea Radu, influencerul a spus adevărul despre relația pe care o are cu cea care i-a dăruit șase copii. Întrebat de prezentator cum ar trebui să fie o relație cu femeie ca ea să fie armonioasă, Cezar Ionașcu a răspuns sincer: „Nu știu”.
Uimit de această afirmație, Mircea Radu a continuat: „Relația ta cu soția ta este o relație armonioasă”.
„E o relație dinamică, pare armonioasă. Și dinamismul are părți negative și părți pozitive. Tot ce încerc să prezerv atât în cazul propriei persoane, cât și a celor din jur, este sănătatea mintală. Fac într-un fel să nu ajung la manifestări de tulburare emoțională, de pierdere de control, de nestăpânire de sine, pentru că există în partea cealaltă a segmentului violență conjugală. Există tot felul de episoade care, la primul imbold, el sau ea se ridică și pleacă. (…) Noi doi, dacă ne-am pus unul lângă celălalt într-o formă sau alta, luptăm, nu stăm”, a afirmat Cezar Ionașcu.
Cezar Ionașcu, cel care a fost numit „doctor de suflete”, a negat, zilele trecute, că și-ar fi înșelat soția cu Floriana Jucan. Mai mult, el a negat și faptul că ar fi fost dat afară din casă de Oksana.
„În lumina sau întunericul celor relatate în ultimele zile de presa din România, sunt nevoit să fac o serie de precizări. Nimeni nu a alungat și nu a scos afară din casă pe nimeni. Nici Cezar Ionașcu pe Oksana Ionașcu, nici Oksana Ionașcu pe Cezar Ionașcu. În această lume mare și frumoasă există o serie mare de credințe. Fiecare dintre noi este liber să opteze pentru orice fel de credință”, a spus el în mediul online.
„A avea pasiuni comune cu o persoană, femeie sau bărbat, de natura muzicii simfonice, a operei, a beletristicii, a sculpturii, a picturii, a artei, a cărților rare, sau a obiectelor de artă în general, nu înseamnă că această pasiune comună este, prin definiție, și un amantlâc. Nu înseamnă că acea persoană este și amanta pe care presa a presupus-o. Este o inepție de la un capăt la celălalt. Numai din respect pentru această persoană nobilă fac această precizare, trăgând o tușă groasă sub ea”, a mai scris Cezar Ionașcu.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cezar Ionașcu și soția lui, Oksana Ionașcu