Celine Dion, prima apariție publică după ce a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide

.

Celine Dion, în vârstă de 55 de ani, a apărut pentru prima dată în public la un an de când a anunțat că a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide. Până acum, artista a făcut tot posibilul să își amelioreze simptomele, întrucât nu există un tratament pentru această boală.

Celebra cântăreață a participat la un meci de hochei la T-Mobile Arena din Las Vegas, între Vegas Golden Knights și echipa din orașul său natal, Montreal Canadiens. Celine Dion a fost însoțită de fiul său, René-Charles, și de gemenii Eddy și Nelson.

Celine Dion, prima apariție publică după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă

Celine Dion a dezvăluit anul trecut că a fost diagnosticată cu sindromul persoanei înțepenite, iar de atunci aceasta s-a concentrat pe îmbunătățirea stării sale de sănătate.

După meciul de hochei, artista a mers în vestiare pentru a felicita echipa Montreal Canadiens. Aceasta a fost văzută dând mâna cu jucătorii, după care a făcut poze împreună cu cei trei copii ai ei.

„Am avut o vizită frumoasă la meciul din Vegas de ieri. Mulțumim Celine Dion pentru generozitate. Întreaga echipă este atât de fericită că te-a întâlnit pe tine și familia ta”, a scris un reprezentant al echipei de hochei pe Instagram, potrivit People.

Apariția publică a lui Celine Dion este o surpriză întrucât, în luna septembrie a acestui an, sora ei, Claudette Dion, spunea că vedeta face tot posibilul să se recupereze, însă are spasme ce sunt incontrolabile.

Citește și: Noi detalii despre starea de sănătate a lui Celine Dion. Sora artistei a făcut anunțul: „Nu găsim medicamente care să funcționeze”

Citește și: 5 vedete care au primit diagnostice grave în 2022. Bruce Willis și Celine Dion, printre ele

Citește și: Cupluri de celebrități care dorm în camere separate. „Avem fiecare spațiul nostru!”

Citește și: Liviu Vârciu, despre bani, succes și revenirea trupei L.A. “Vreau să bucur oamenii” | Exclusiv

Ce este sindromul persoanei înțepenite, boală de care suferă Celine Dion

Afecțiunea cu care Dion a fost diagnosticată este o boală neurologică rară și incurabilă ce poate provoca spasme musculare. Aceasta afectează sistemul nervos central, în special creierul și măduvă spinării, conform fundației Stiff Person Syndrome.

„Pacienții pot ajunge în scaun cu rotile sau imobilizați la pat, incapabili să lucreze și să aibă grijă de ei înșiși”, notează cei de la fundație, adăugând că boala neurologică cu caracteristici autoimune poate include simptome precum „hiper-rigiditate, durere debilitantă, anxietate cronică și spasme musculare atât de violente încât pot disloca articulațiile și chiar pot rupe oasele”.

„Muncesc din greu cu terapeuți în medicina sportivă, pentru a-mi reclădi puterea și capacitatea de a fi pe scenă din nou”

Din cauza acestei afecțiuni, Celine Dion a fost nevoită să își anuleze concertele din cadrul turneului european „Courage World Tour”, ce trebuia să înceapă în luna februarie a acestui an.

„Câteodată, îmi cauzează dificultăți când merg, nu-mi permit să-mi folosesc corzile vocale pentru a cânta așa cum sunt obișnuită. Îmi e greu să vă spun astăzi că acest lucru înseamnă că nu voi fi pregătită ca în februarie să-mi reîncep turneul din Europa. Am o echipă grozavă de doctori care mă ajută să fiu mai bine. Copiii mei prețioși mă sprijină și-mi oferă speranță. Muncesc din greu, în fiecare zi, cu terapeuți în medicina sportivă, pentru a-mi reclădi puterea și capacitatea de a fi pe scenă din nou, dar trebuie să admit că este o luptă grea”, dezvăluia artista într-un clip postat pe rețelele de socializare.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus primele imagini cu Celine Dion după cruntul diagnostic

Sursă foto: Profimedia, Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton