Celia a anunțat că este însărcinată pentru a doua oară. Cântăreața și soțul ei, Ardeli Ancuța, mai au împreună un băiețel, Angelo, în vârstă de șapte ani.
Cântăreața Celia, care ieri, 14 octombrie, a împlinit 37 de ani, este însărcinată pentru a doua oară și ar urma să nască la începutul anului viitor. Întrebată de sarcină, artista a spus pentru Fanatik.ro: „Nu pot să vorbesc, acum, dar mulțumesc pentru felicitări”, însă la scurt timp a publicat pe rețelele de socializare primele poze cu burtica de gravidă.
Chiar m-am abținut tare să nu postez, deși mi-aș fi dorit să împărtășesc bucuria cu voi de ziua mea, am ales să mai ținem minunata veste pentru noi ceva timp. Totuși s-a întâmplat ca altcineva să dea vestea în locul nostru de ziua mea, iar acum, cum aș putea să neg cea mai mare bucurie a noastră???
E o binecuvântare faptul că după lungi încercări am reușit! Puterile Cerești să fie zid puternic de protecție pentru familia mea, e dorința pe care o am de ziua mea (n.r 14 octombrie), căci familia noastră se mărește cu încă un suflețel! a transmis Celia pe Instagram. Cântăreața ar fi însărcinată în cinci luni.
Citește și: Monica Tatoiu, secretul unei căsnicii fericite care durează de peste trei decenii
Agnes Jebet Tirop, campioană mondială la atletism, înjunghiată mortal de soțul ei
Tatăl Andreei Bălan, reacție după despărțirea solistei de Tiberiu Argint
Celia a pierdut o sarcină în urmă cu trei ani
În urmă cu trei ani, artista a trecut prin momente cumplite după ce a pierdut o sarcină și a intrat în depresie.
A fost un șoc puternic, pentru că mă dusesem la examenul morfologic şi acolo am aflat că am pierdut sarcina – apucasem să mă atașez de suflețelul din burtică. Nicio secundă nu m-am gândit la acest aspect, nu m-am gândit la asta. (…). A fost un avort reţinut de două săptămâni şi ceva în burtica mea – așa se numește. Putea să fie hemoragie, infecţie, Dumnezeu m-a păzit, a povestit Celia în 2018, în cadrul emisiunii „La Măruță”, potrivit Libertatea.ro.
Pentru a trece peste perioada grea, artista a ales să plece o perioadă din țară.
De asta am plecat în Australia şi am zis că nu mai pot, am fost la pământ şi am vrut să plec. S-a întâmplat asta decât să am un copil bolnav, plus că Dumnezeu m-a salvat, puteam să fac complicații, să scoată tot și să nu mai pot face copii. Am fost plecată două luni şi m-am întors alt om, mai spunea cântăreața la acea vreme.
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare octombrie 15, 2021 11:20 am