Celia, însărcinată în șapte luni și jumătate, a făcut COVID-19 a doua oară. Artista a mărturisit că inițial s-a panicat, dar din fericire nu a făcut o formă gravă, ca data trecută.
Celia a mărturisit că după Revelion a intrat în carantină pentru că testul de COVID-19 a ieșit pozitiv. Artista, însărcinată în șapte luni și jumătate, s-a mai luptat cu boala în martie 2021, alături de întreaga familie. Din fericire, de data asta a făcut o formă mai ușoară. Soțul ei, Ardeli Ancuța, și băiețelul lor, Angelo, nu au fost infectați.
Am fost pe la Revelion și trebuia să mă duc la mami, iar eu pe mami era s-o pierd din cauza Covidului, anul trecut, când am avut toată familia… Am văzut că-mi curge un pic nasul. N-am avut niciun fel de simptom, nicio durere, absolut nimic. Trebuia să mă duc la mami ca să meargă Angelo (n.r. fiul ei) la ziua unui băiețel, acolo, la Deva. Și zic «hai să-mi fac un test», am unele foarte bune…
Dumnezeule, din prima când l-am făcut, două linii atât de clare… Iar aia roșie… Era așa de închisă, spre vișiniu. Mi-am zis: «Ce mă fac?» Un pic, dar un pic m-am panicat! Dar am avut un feeling, așa, că o să treacă repede. Dar mă gândeam: «Sunt însărcinată, n-am voie să fac niciun tratament», aici îmi era stresul, a mărturisit Celia pentru cancan.ro.
Celia: ”Am fost protejate divin și eu și prințesa mea”
Stresul a fost foarte mare, după ce am aflat că-s pozitivă. Și teama că voi face o formă la fel ca data trecută, cu febra pe care nu am reușit să o stabilizez zile și zile, cu dureri, tuse, oboseală, etc … Eram șocată, mai ales că veneam după alte probleme medicale despre care nu vreau să vorbesc și pe care abia le depășisem cu chiu cu vai …
Dar, spre bucuria mea, a fost o formă foarte ușoară, am fost protejate divin și eu și prințesa mea, iar acum și ea are imunitate. A dobândit imunitatea în burtică și îi va fi de ajutor după ce vine pe lume, a mai spus artista.
Citește și: Loredana Groza și Nick Casciaro, primele declarații despre relația lor
Anamaria Prodan, reacție după acuzațiile Silvanei Peng la adresa lui Laurențiu Reghecampf
Irina Tănase, aproape de nerecunoscut după despărțirea de Liviu Dragnea
Anca Lungu, schimbare majoră la 4 ani de la divorțul de primul soț
În urmă cu câțiva ani Celia a pierdut o sarcină și a trecut printr-o perioadă depresivă. După lungi încercări, cântăreața a rămas din nou însărcinată, iar peste o lună își va aduce pe lume fetița.
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare ianuarie 17, 2022 5:26 pm