Globurile de Aur 2025 au fost, ca de obicei, un spectacol nu doar al talentului cinematografic, ci și al modei de top. Covorul roșu a devenit scena perfectă pentru ca vedetele să-și arate creativitatea și stilul vestimentar. De la rochii dramatice și costume impecabile, până la outfit-uri care au stârnit controverse, gala a avut de toate. Care au fost cele mai impresionante apariții ale vedetelor de la Hollywood?
Cuprins
Cum s-au îmbrăcat vedetele de la Hollywood pe covorul roșu
De la culori vibrante la detalii extravagante, Globurile de Aur 2025 au stabilit tonul pentru sezonul premiilor. O tendință clară a fost folosirea materialelor luxoase și accentul pe accesorii care spun o poveste. Vedete precum Zendaya și Angelina Jolie au adus un aer regal, în timp ce altele, cum ar fi Miley Cyrus, au mers pe un vibe mai edgy.
De remarcat a fost prezența capelor și a detaliilor metalice, care au oferit un aer dramatic ținutelor. Iar în ceea ce privește accesoriile, colierele statement și cerceii mari au fost elementele-cheie ale serii.
Demi Moore
Demi Moore a demonstrat că eleganța atemporală nu dă greș niciodată. Rochia sa personalizată Giorgio Armani Privé, din mătase champagne și împodobită cu cristale Swarovski, a fost completată perfect de bijuteriile Cartier. Cu un look care emană rafinament, Demi a fost printre preferatele criticilor de modă.
Zendaya
Nominalizata pentru filmul „Wicked”, Zendaya, a fost una dintre vedetele care au furat toate privirile. Rochia sa Louis Vuitton, creată special pentru ea, a combinat stilul modern cu detalii delicate. Pantofii asortați au completat look-ul, confirmând că Zendaya este o adevărată regină a covorului roșu.
Angelina Jolie
Angelina Jolie a optat pentru o rochie McQueen care pur și simplu nu putea trece neobservată. Cu broderii metalice și cristale argintii, a adus un aer dark și sofisticat. Fiica sa, Zahara, a acompaniat-o, adăugând șarm apariției.
Ariana Grande
„Trebuie să urmezi drumul cărămizilor galbene”, a spus Ariana Grande, referindu-se la rochia sa galbenă vintage Givenchy, un tribut pentru filmul „Vrăjitorul din Oz”, potrivit people.com. Rochia din colecția Haute Couture 1966 a fost o combinație de retro și chic.
Miley Cyrus
Miley Cyrus a adus energia de rock star într-o rochie semnată Celine de Hedi Slimane. Cu o atitudine relaxată, dar plină de atitudine, Miley a demonstrat că stilul ei unic rămâne o inspirație.
Zoe Saldaña
Nominalizata pentru rolul din „Emilia Pérez” a fost o apariție de neuitat. Rochia sa Saint Laurent, plină de paiete, a fost creată de Anthony Vaccarello și accesorizată cu bijuterii Cartier. Zoe a fost o combinație de clasic și contemporan.
Cynthia Erivo
Cynthia Erivo a fost un exemplu perfect de opulență. Rochia sa Louis Vuitton, brodată manual, a fost acompaniată de o manichiură care a durat cinci ore pentru a fi realizată. Cerceii hoops de la FoundRae și bijuteriile Roberto Coin au adăugat un plus de eleganță.
Globurile de Aur 2025 au fost un adevărat show de modă, fiecare vedetă aducând ceva unic pe covorul roșu. Fie că vorbim despre eleganța clasică a lui Demi Moore, vibrația modernă a Zendayei sau dramatismul Angelinei Jolie, fiecare apariție a avut propria poveste.
Sursa foto: profimediaimages.ro şi Instagram
Ultima modificare ianuarie 6, 2025 1:05 pm