De nouă ani încoace, frumoasele micului ecran se bat pentru titlul de „cea mai sexy vedetă de televiziune” la Premiile TVmania. Nu o dată, alegerile cititorilor votanţi…
ne-au luat şi pe noi prin surprindere. Iată care sunt, în ordine cronologică, câştigătoarele acestei categorii la cele 9 ediţii ale Premiilor. Andreea Marin (2001) La prima ediţie, Andreea Marin a câştigat titlul de cea mai sexy, neavând practic nici o concurenţă: prezentatoarea emisiunii „Surprize, surprize” de la TVR a adunat peste 10.000 de voturi, în timp ce următoarea clasată – Andreea Raicu – a luat doar 4000. Divorţată de primul soţ la acea vreme, Andreea Marin mărturisea că este „măgulită” de distincţia primită.
Monica Bârlădeanu (2002) Andreea Marin nu a mai reuşit să câştige trofeul de cea mai sexy şi în 2002, fiind devansată, în preferinţele cititorilor TVmania de Monica Bârlădeanu, vedeta de la B1. Fostul manechin, care a întârziat la gală şi nu avea pregătit nici un discurs, a declarat entuziasmată că nu se aştepta să câştige.