Cel mai mare regret al lui Sylvester Stallone: „Este o greșeală tragică”

.

Sylvester Stallone a dezvăluit care este cel mai mare regret al vieții sale și spune că nu va mai permite niciodată să se întâmple asta.

Celebrul actor a decis să își revizuiască prioritățile și să pună familia pe primul plan după ce, întreaga sa viață, s-a concentrat pe cariera sa.

Sylvester Stallone, în vârstă de 76 de ani, a vorbit pentru The Hollywood Reporter, despre împăcarea cu soția sa, Jennifer Flavin, după ce au fost la un pas de divorț.

Cel mai mare regret al lui Sylvester Stallone

„Cânteodată pun pe primul plan munca în defavoarea familiei mele și este o greșeală tragică ce nu se va mai întâmpla”, a declarat actorul.

Stallone a explicat că se simte ca și cum ar fi pierdut foarte mult timp cu cariera sa.

„Când ești tânăr, tragi în toate direcțiile și speri să lovești ceva. Acum nu mai ai luxul de a rata – în special când vine vorba de familie și copii. Consider că acesta este cel mai mare regret al meu”, a spus actorul.

Pentru a-și spăla „păcatele” în fața familiei, Sylvester Stallone vrea acum să facă un reality show cu familia sa, în care să fie inclusă și împăcarea cu Flavin.

„Toată lumea spune: aș vrea să fi iubit mai mult, sau aș vrea să fi petrecut mai mult timp cu copiii. Sunt în aceeași situație. Acesta este unul din motivele pentru care am vrut să fac acest reality show”, a explicat el.

Stallone a mărturisit că pentru el, acest show reprezintă o ocazie de a petrece timp cu copiii săi și de a-i vedea în acțiune.

„Ce veți vedea este purul adevăr. Este o oportunitate grozavă”, a precizat vedeta de la Hollywood.

Sylvester Stallone are împreună cu soția sa trei fete: Sophia (26 ani), Sistine (24 ani) și Scarlet (20 ani). Actorul mai are un fiu, Seargeoh, în vârstă de 47 de ani, din căsnicia cu Sasha Czack. Cel mai mare fiu al actorului și al Sashei, Sage, a murit în anul 2012.

Stallone, despre fiicele sale: „Nu le-am acordat multă atenție”

Actorul a mărturisit, luna trecută, pentru The Sunday Times, că nu le-a acordat fiicelor sale atât de multă atenție pe cât meritau.

„Nu le-am acordat suficientă atenție când erau mici. Eram atât de concentrat pe carieră”, a afirmat Sylvester Stallone, care spune că acum le întreabă mai tot timpul despre viețile și planurile lor.

„Le întreb despre cum a decurs ziua lor. Și la început răspund monosilabic”, a zis el.

De asemenea, a subliniat faptul că, la început, fetelor sale li s-a părut ciudat că tatăl lor se interesează de ele.

La un pas de divorț

Pe data de 19 august Stallone și Jennifer Flavin au depus actele de divorț, fiind hotărâți să pună capăt unei căsnicii ce durase 25 de ani. Însă, la sfârșitul lunii septembrie, cei doi s-au împăcat.

„Au decis să se întâlnească acasă unde au vorbit și și-au rezolvat problemele. Amândoi sunt extrem de fericiți”, au declarat atunci reprezentanții actorului.

Stallone (76 ani) și Flavin (54 ani) s-au împăcat la câteva zile după ce un judecător din Florida a afirmat că „este în interesul amândurora, atât individual și cât familial, să își rezolve neînțelegerile pentru ca dizolvarea mariajului lor să se desfășoare într-un mod decent, amiabil și privat în afara curții de judecată”.

Cea care a depus actele de divorț a fost Jennifer. Aceasta a afirmat că Sylvester Stallone „s-a implicat în disiparea, epuizarea și/sau risipa intenționată a bunurilor conjugale, lucru care a avut un impact economic negativ asupra patrimoniului conjugal”.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Sylvester Stallone și familia sa

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare noiembrie 8, 2022 3:46 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale