Cântărețul Tudor Ionescu (42 de ani) a dezvăluit cum a reușit să scape de 40 de kilograme. Solistul trupei Fly Project ajunsese la un moment dat să aibă probleme serioase cu kilogramele suplimentare. Artistul cântărea, acum câțiva ani, peste 100 de kg, până într-o zi când a decis să-și schimbe modul nesănătos de viață pentru a slăbi.
Primul pas a fost să renunțe aproape de tot la carne și definitiv la dulciuri. Artistul spune că pâinea a făcut parte din alimentația cât s-a aflat în procesul de slăbire. Tudor Ionescu a precizat că trucul său, prin care a slăbit considerabil, fără a ține o dietă strictă, a fost consumul zilnic a 7-8 litri de apă.
Beau șapte-opt litri de apă pe zi. Beau apă plată. De asta am și slăbit. M-am hidratat mult și bine. Beau jumătate de litru imediat cum mă trezesc. Cel mai gras am fost la 104 kilograme. Nu țin nicio dietă. Mănânc foarte puțin, cred că e vorba și de stresul de anul ăsta, mi s-a mai și micșorat stomacul. La studio nu mănânc că adorm. E un pic de disciplină. Nu am mai mâncat carne, nu mai mănânc seara, nu mănânc dulciuri, dar pâine mănânc – a dezvăluit artistul la Pro FM.
Anamaria Stancu, soția lui Tudor Ionescu, își dorește un al doilea copil
Anamaria Stancu a fost dansatoare în trupa Fly Project și așa a început povestea de dragoste dintre ea și Tudor. Cei doi formează un cuplu de mai bine de 17 ani, sunt căsătoriți, și au împreună o fată, Ilinca, venită pe lume pe 1 august 2017.
Da, îmi doresc un frate sau o soră pentru ea. Doar că aș mai sta puțin, aș aștepta puțin să mai crească. Să înțeleagă lucrurile și să mă ajute. Să nu am grija ei. Ea acum are 4 ani și e foarte agitată. Nu o scăpăm nicio secundă din ochi. Să mai crească puțin Ilinca și sper să am răbdarea și nervii ca să pot să fac și al doilea copil.