Ce surprize au pregătit concurenții în a doua semifinală Românii au talent, de la Pro TV. Detalii de culise și declarații exclusive

.

Concurenții Românii au talent, din a doua semifinală au show-ului de la Pro TV au emoții mari pentru această etapă și se pregătesc intens pentru momentul când vor urca pe scenă.

Magia continuă și în această seară în cel mai iubit show de divertisment din țară. După ce Andi Moisescu, Andra, Mihai Bobonete și Dragoș Bucur au ales 24 de concurenți să meargă în etapa semifinalelor, de la 20:30, pe scenă vor urca ultimii 12. Dintre aceștia doar cinci se vor califica în marea finală, după ce publicul va vota.

Cine sunt concurenții Românii au talent, din a doua semifinală?

Taheira Sașa

În exclusivitate pentru unica.ro, concurenții din această seară au dezvăluit cât de important este pentru ei și pentru cariera lor faptul că au ajuns atât de departe în show.

Citește și: Cum arată acum Ana Mărgean, câștigătoarea „Românii au Talent” 2021. A ajuns în finala „America are Talent”

Citește și: Cum s-a schimbat Andra de-a lungul celor 13 sezoane „Românii au talent”: „Am fost fascinată, m-am simțit extraordinar de bine”

Garry Cozma

Pentru magicianul din Republica Moldova, Garry Cozma, vestea a părut un miracol, o bucurie fără seamăn. ”Este o magie adevărată. Nu mă așteptam să ajung în semifinală, eram lipsit de încrederea în sine și așa arată magia, o adevărată reușită”, spune el. De acum, totul depinde de telespectatori dacă-l vor ajuta să continue în această poveste fascinantă.

Înseamnă foarte mult pentru noi, este un vis devenit realitate. Este momentul potrivit pentru noi și vrem să vă arătăm ceva ce nu ați mai văzut până acum”, spun cei doi membri ai Ramadhani Brothers. După ce au șocat cu pericolul din numărul lor, aceștia nu vor să se oprească! Au pregătit un moment care-i va lăsa pe toți cu gura căscată.

Ramadhani Brothers

Katrinel Prisacaru, Olya și Valera, printre concurenții Românii au talent, din această seară

Cu o poveste de viață care ascunde multă tristețe, Katrinel Prisacaru a reușit să le depășească pe toate și a muncit fără pauză la pasiunea ei: cântatul. Acum vine în etapa asta a competiției cu un mesaj emoționant: ”pentru mine, faptul că am ajuns în semifinală înseamnă un trofeu invizibil pe care-l voi păstra în sufletul meu întotdeauna”.

Katrinel Prisacaru

Nu ne-am așteptat să primim golden buzz și am fost uimiți de acel moment. Suntem foarte încântați să fim într-o etapă atât de îndepărtată într-o competiție dintr-o altă țară”, spun extrem de fericiți cei doi copii cu o maturitate incredibilă în execuții, Olya și Valera.

Olya și Valera

Cu un golden buzz primit în preselecții pentru un moment care a șocat prin duritate și intensitate, Marco Cristoferi spune că a muncit tot mai mult pentru că vrea să ofere o prestație pe care nimeni să nu o uite de această dată. ”Este o presiune foarte mare deoarece mă implic foarte mult în ceea ce fac. De fiecare dată când ai un vis, poți zbura sau poți cădea. Este practic o singură energie, dar diferă direcția. Depinde de mine ca oamenii să mă înțeleagă :)”, spune acesta înainte de semifinală.

Marco Cristoferi

La fel de talentate și de muncitoare, Sara Piliego și Taheira Sașa, cele care au luat butonul auriu de la Bobo, respectiv Dragoș, vin în această etapă fericite și mândre. ”Calificarea este un scop, mi-am dorit mult să pot ajunge aici și iată-mă aici :)”, spune Sara, iar Taheira a menționat că este ”o fericire mare și oportunitate pentru mine”.

Sara Piliego

Carina Veghiu: „Am așteptat acest moment de când eram mică și îmi doream să ajung pe scenă”

”Este o calificare foarte importantă pentru mine. Am așteptat acest moment de când eram mică și îmi doream să ajung pe scenă. Am pregătit un moment care mi place mult și sper să ajungă la public”, spune Carina Veghiu, puștoaica pasionată de muzică. A pregătit un moment care o va scoate din zona de confort și abia așteaptă să-l arate publicului.

Carina Veghiu

La fel de pasionată de muzică, doar că de cea populară, este Denisia Sănduleac, care i-a făcut pe toți să aplaude și să cânte alături de ea, așa că se declară fericită de aprecierile primite: ”pentru mine, calificarea înseamnă o mare mândrie, bucurie. Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să ajung până aici și, mai ales, familiei care m-a susținut constant și mi-a dat ocazia să fiu aici”.

Denisia Sănduleac

Venit de departe, cu gândul că dansul lui va surprinde România, a devenit viral după prima etapă și este recunoscător pentru tot. ”Este un vis îndeplinit să pot performa pe această scenă și cred că totul va fi bine”, spune Sandip Brahamin.

Sandip Brahamin

Eduard Dragu și Ștefan Popescu, pe scena Românii au talent, în această seară

Această calificare înseamnă o șansă pentru mine, o șansă să fiu cunoscut și să pot crește în celebritate”, acesta este mesajul lui Eduard Dragu înainte de semifinală. Speră ca munca lui și pasiunea pentru pian să-l facă să strălucească și să-i convingă pe cei de acasă.

Eduard Dragu

După ani de carieră și muzică, Ștefan Popescu, se întoarce în show cu un moment special, unu care și-ar dori să-l scoată din zona de confort și să arate tuturor cât este de bun în acest domeniu: ”Această calificare înseamnă un pas înainte spre adevărata mea valoare muzicală. Este ceva benefic și pentru starea mea spirituală”.

Ștefan Popescu

Show-ul din a doua semifinală Românii au talent începe diseară, de la 20:30, pe PRO TV.

Foto: Pro Tv

Ultima modificare mai 5, 2023 9:19 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale