Ce stil de parenting au adoptat Anca Serea și Adi Sînă pentru copiii lor: „Încercăm să-i ducem cât de des putem la Biserică”

.

Anca Serea și Adi Sînă sunt părinții a șase copii, iar cei doi mărturisesc că nu este deloc ușor să ai o familie mare, mai ales atunci când artistul pleacă în turnee sau are concerte peste hotare. Cei doi au dezvăluit că au ales să practice un parenting blând și pozitiv, preferând să nu își certe copiii, ci mai degrabă să îi îmbrățișeze atunci când greșesc.

Cum trec Anca Serea și Adi Sînă peste certuri

Anca Serea și Adi Sînă au povestit, în podcastul „Fain și Simplu” realizat de Mihai Morar că au o modalitate foarte bună de a trece peste certurile familiale. Prezentatoarea de televiziune a afirmat că a învățat de la soțul ei să nu mai pună accent pe lucrurile nesemnificative, astfel că nu mai există neînțelegeri între ei, atât de des ca înainte.

Întrebată de Mihai Morar cum trece peste certurile cu Adrian Sînă, Anca a răspuns: „Cu eleganță și cu foarte multă înțelepciune”.

„Am învățat de-a lungul timpului, datorită lui Adi, să nu mă mai leg de detalii și de nimicuri și cred că atunci când învățăm să facem pace cu noi și cu ceilalți e în primul rând cel mai mare câștig pentru noi ca oameni, pentru echilibrul nostru. Înainte aveam o mică predispoziție să găsesc motive de ceartă, nemulțumiri. Cred că m-am maturizat foarte mult, cred că am început să mă iubesc mai mult și să mă accept așa cum sunt și atunci nu mai caut tot felul de motive să inventez sau să am nemulțumiri stupide pentru că n-are rost”, a explicat ea.

Însă, Adi Sînă a intervenit și a precizat că, atunci când se supără, soția sa nu îi mai răspunde la telefon.

„Varianta scurtă e: nu mai răspunde la mesaje sau la telefon”, a spus artistul amuzat.

Anca Serea a explicat că, în acest mod, lasă puțin spațiu și distanță pentru a trece timpul și a nu se răni cu vorbe spuse la supărare.

„Adică pun o barieră în a comunica cu el. M-a enervat, cea mai simplă pedeapsă e să nu-i mai răspund la telefon sau la mesaje. Poate fi o oră, poate fi două, pot fi două zile. Decât să ne aruncăm vorbe-n vânt, mai bine să nu ne auzim deloc. Ne liniștim, ne gândim la ce am făcut”, a precizat ea.

Citește și: Cum a cerut-o Adi Sînă în căsătorie pe Anca Serea: „Mă și enervasem”

Citește și: Wendy Williams a fost diagnosticată cu afazie și demență. Fosta prezentatoare tv are aceeași boală ca Bruce Willis

Ce stil de parenting abordează Anca Serea și Adrian Sînă

Un alt subiect dezbătut în timpul podcastului a fost cel al parentingului. Atât Anca, cât și Adi, au dezvăluit că ei aleg să își crească copiii cu blândețe și să nu îi certe atunci când fac vreo prostie.

„Jonglăm cu el. Avem niște principii de la care cel puțin eu nu mă abat sub nicio formă. Niște reguli, eu le spun de bun simț. Dar încercăm, pentru că suntem niște persoane puțin mai cunoscute, au fost tot felul de momente în care ei s-au simțit cu o oarecare presiune asupra lor, încercăm să creștem niște copii normali, niște copii care să fie curajoși, echilibrați, asumați. Încercăm să-i ducem la Biserică cât de des putem, eu mai ales, și Adi la sărbători. Îmi doresc foarte mult să-i creștem cu liniște și cu echilibru și lucrăm foarte mult în sensul ăsta, să vadă în noi niște exemple și să aibă exemplul părinților care se iubesc”, a afirmat Anca Serea.

Intervenind în discuție, Adi Sînă a subliniat: „Parentingul cu blândețe, categoric”.

„Noi cu copiii facem asta, parentingul pozitiv, clar!”, a mai spus artistul în podcastul lui Mihai Morar.

Pe de altă parte, Anca Serea a explicat că cei șase copii ai lor au fost întotdeauna cuminți și foarte rar le-au dat motive de supărare.

„Dar sunt tipul de copii care nu ne-au dat aproape niciodată motive să ne ieșim din fire și cred că contează enorm. În genral copiii sunt oglinda părinților și ceea ce investim în ei și aș recomanda să investim timp în primul rând. Pe lângă afecțiune, cred că este cel mai mare dar pe care putem să-l facem copiilor noștri”, a precizat ea.

Citește și: Cum arăta Mioara Roman în tinerețe. Ce profesie a avut și cu cine a fost căsătorită înainte de Petre Roman / Galerie foto

Citește și: Anca Țurcașiu va deveni bunică. Nora artistei și-a etalat burtica de gravidă pe Instagram

Care a fost primul job al lui Adrian Sînă în București

Adrian Sînă a cunoscut succesul cu formația Akcent. Însă, înainte de a ajunge în topurile muzicale, artistul a fost nevoit să lucreze într-un domeniu total diferit.

„Pentru mine Bucureștiul a fost o mare dezamăgire. Am ajuns în 1997 prima dată, cu gândul să încep Facultatea de Istorie și după șase luni m-am întors acasă. Am renunțat, nu mi-a plăcut, nu m-am obișnuit. Am mai stat un an în Baia Mare și mi-am dat seama că ar trebui să mă întorc în București să reiau procesul”, a povestit Adi Sînă despre prima sa experiență în Capitală.

Acesta a afirmat că își dorea să lucreze la radio și să găsească un studio în care să facă muzică, dar lucurile nu au mers așa cum spera el.

„Îmi doream foarte mult să îmi găsesc un loc la un radio, nu am găsit un radio care să mă accepte. Îmi doream foarte mult să îmi găsesc un loc într-un studio să pot să lucrez. Adică toate lucrurile astea puteam să le fac și în Baia Mare, dar am fost atras de București”, a mai spus artistul.

Astfel, pentru a se putea întreține în București, Adi Sînă s-a văzut nevoit să se angajaze ca agent imobiliar.

„Nu a fost ușor pentru mine, m-am angajat ca agent imobiliar pentru că nu mi-am găsit loc la radio. Am fost agent imobiliar în Militari, lipeam pe scări și pe blocuri „Cumpăr apartament în această zonă”. Tot timpul am așetptat un loc la un radio, un loc într-un studio”, a continuat Adrian Sînă.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Anca Serea și Adrian Sînă

Sursă foto: Captură Youtube, Facebook

Ultima modificare februarie 24, 2024 4:32 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale