Ce spune Cristina Ciobănașu despre posibilitatea de a deveni mamă alături de iubitul ei, Alex Mureșan: “Am început să vorbim serios despre asta”/ Exclusiv

.

Cristina Ciobănașu și Alex Mureșan sunt împreună de trei ani, dar au trăit cât alții în zece. S-au adaptat unul la tabieturile celuilalt, dau dovadă de înțelegere și susținere pe plan profesional, iar lucrurile între ei merg excelent. Actrița din ”Lia, soția soțului meu” a fost cerută în căsătorie pe două continente diferite, cuplul tatonând terenul și despre posibilitatea de a deveni părinți. Cristina Ciobănașu a vorbit, pentru Unica.ro, despre posibilitatea de a deveni, pentru prima oară, mamă.

Alex Mureșan este bărbatul care îi este alături de 3 ani actriței Cristina Ciobănașu, reușind să facă față programului încărcat al roșcatei, inclusiv evenimentelor la care este solicitată să participle, iar la unele dintre ele reușesc să se sincronizeze și să vină împreună. Și-au cunoscut reciproc părinții, se înțeleg bine, iar căsătoria este doar o chestiune de timp. De altfel, iubitul vedetei și-a manifestat clar intenția, printr-o cerere în căsătorie spontană, pe două continente diferite, însă fără a avea un inel pregătit.

Cristina Ciobănașu se gândește la momentul în care va deveni mamă: ”Dorința există de ambele părți”

De altfel, nici părinții actriței, și nici părinții lui nu le bat apropo-uri despre schimbarea statutului social, preferând să îi lase să-și trăiască în tihnă povestea de dragoste și să facă marele pas la momentul potrivit. ”Nu, nu sunt genul, plus că realizează și ei că suntem o generație mult mai precaută atunci când ne alegem partenerul posibil pe viață. Și atunci cumva cred că au încredere în noi că vom ști când vine momentul să luăm decizia”, ne-a spus Cristina Ciobănașu (27 ani).

Citește și:  Cum se înțelege Cristina Ciobănașu cu părinții iubitului ei, Alex: ”Probabil că au avut filtrele lor în momentul în care m-au cunoscut”/ Exclusiv

Cristina Ciobănașu, primele declarații despre nunta cu Alexandru Mureșan: ”M-a cerut de două ori, pe două continente diferite”/ Exclusiv

Cum a convins-o Ruxandra Ion pe Cristina Ciobănașu să joace în serialul Lia, de la Antena 1: ”M-a intrigat când mi-a zis”/ Exclusiv

Semn că relația este una serioasă, cei doi îndrăgostiți au discutat înclusiv despre posibilitatea de a deveni părinți. Se vede actrița Cristina Ciobănașu în ipostaza de mamă? ”Nu știu, în ultima vreme am cam început să mă gândesc așa că vine o vreme când ar trebui, dar nu vreau să pun presiunea asta pe mine, pentru că sunt genul care se stresează atunci când își dă ceva de lucru. Spre exemplu, când vine vorba de muncă, până nu termin toate lucrurile de pe listă în ziua respectivă, nu mă pot relaxa, nu am liniște. Și mă gândesc că la fel va fi și dacă îmi propun să fac asta și atunci cumva vrea să îl las pe Dumnezeu să hotărască când va fi acel moment, dacă va fi, că se poate la fel de bine să nu fie, cine știe”, a declarat, pentru Unica.ro, Cristina Ciobănașu.

Cristina Ciobănașu: ”E important să fim noi într-un punct al vieții în care psihic să fim pregătiți să-l primim”

Interpreta Siei din serialul ”Lia, soția soțului meu” de la Antena 1a specificat faptul că amândoi împărtășesc dorința de a avea urmași, fără a-și da un termen pentru acest lucru, ci lăsând lucrurile să își urmeze cursul firesc. ”Amândoi avem așa chestia asta de a avea un copil ca o completare a familiei, ca întregirea familiei. Dar nici Alex  nu pune presiune, din contră. Deși ne tatonăm cu subiectul ăsta încă de la începutul relației, în glumă, mai așa să vedem care e situația pe celălalt teren, abia de un an încoace am început să vorbim serios despre asta.

Dorința există de ambele părți. Până la urmă e important să fim noi într-un punct al vieții în care psihic să fim pregătiți să-l primim, pentru că mi-este foarte frică de treaba asta. Sunt atât de angrenată în ideea de carieră și de viață profesională, încât mi-e frică că nu voi fi pregătită pentru el”, ne-a povestit actrița despre teama ei.

Cristina Ciobănașu: ”Îmi doresc să iau toate calitățile de la toate cele 3 mame pe care le am în jurul meu”

Pe de altă parte, ea are 3 modele materne în familie, care reprezintă o sursă de inspirație. Acestea sunt mama ei biologică, producătoarea Ruxandra Ion care a adoptat-o și care practic i-a schimbat radical viața și mama iubitului ei, de profesie medic.

”Îmi doresc să fiu o mamă, nu știu cum să zic, să iau toate calitățile de la toate cele 3 mame pe care le am în jurul meu, să iau toate lucrurile bune și să le îmbunătățesc și eu cu experiența mea de viață și adaptate la generația și la timpurile în care trăim  și să fac cel mai bun produs al meu din copilul sau copiii mei, câți vor fi. Și de asta simt presiunea asta că trebuie să fiu pregătită psihic, emoțional nu știu, cred că vei fi pregătit instant în momentul în care îl ții în brațe, dar psihic vreau să fiu într-un moment al vieții în care să fiu împăcată cu  mine, să fiu mulțumită că am făcut toate lucrurile pe care mi le doream înainte să fac un copil”, a mai spus, pentru Unica.ro, Cristina Ciobănașu.

Citește și: Liviu Vârciu a anulat nunta cu Cătălina Gramă (Jojo), după ce l-ar fi înşelat. Horia Brenciu trebuia să le fie naş: „Nu am putut trece peste”

Meghan Markle, cu un accesoriu de 4.700 dolari în prima zi a vizitei în Columbia. Ducesa de Sussex, în trei ținute spectaculoase

Cum sunt Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea în rolul de părinți: „Nu pot să îi spun NU”

Regele Charles, scrisoare emoționantă, la trei luni de la moartea Prințesei Diana: „Acum vedem printr-un pahar întunecat”

Sursa foto: Instagram

Ultima modificare august 19, 2024 5:15 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale