Sunt aproape doi ani de când Alina Sorescu și fostul soț, Alexandru Ciucu, se află în plin divorț, după decizia lor de a pune capăt căsniciei.
În vârstă de 37 de ani, artista a declarat recent că nu poate fi vorba, încă, despre o refacere a vieții ei amoroase, deoarece fetițele – Carolina și Raisa – sunt prioritare acum. Și până când procesul de divorț nu ia sfârșit, nici nu se pune problema să se gândească la acest subiect.
Alina Sorescu va petrece primul Crăciun fără fete
„Nu cred că este cazul să răspund la o astfel de întrebare acum, atâta timp cât sunt într-un proces de divorț, care încă nu s-a terminat. Cât va mai dura vom vedea, nu ține de mine. Sunt totuși într-un proces de divorț de doi ani, am doi copii. Fetițele sunt prioritatea mea și nu este cazul să răspund la asta”, a declarat Alina Sorescu pentru Spynews.ro.
Anul acesta, artist ava petrece Crăciunul fără fetițe, pentru că așa s-a stabilit în instanță, ca pe perioada sărbătorilor de iarnă, fetele să stea și cu tatăl lor.
„Da, așa s-a nimerit, este primul Crăciun (n.r. – fără fete). Nu s-a întâmplat nimic nou. Prima jumătate a vacanței, fetele vor sta la el și la mine se vor întoarce de Revelion. Procesul este încă în desfășurare. Neînțelegerea noastră este programul de vizită al fetițelor”, a mai declarat artista.
Dar la sfârșit de an, Alina Sorescu va fi împreună cu Raisa și Carolina.
„De Crăciunul acesta, fetițele vor fi cu tatăl lor. Conform deciziei instanței, într-un an Crăciunul sunt cu un părinte, în următorul an cu celălalt părinte. Vor sta, însă, cu mine de Revelion” – a spus ea, acum câteva săptămâni, pentru click.ro.
Când au început problemele în cuplul Alina Sorescu – Alexandru Ciucu
Cântăreața și creatorul de modă s-au căsătorit în 2010, iar patru ani mai târziu a venit pe lume prima lor fetiță, Carolina. În 2017, s-a născut și al doilea copil al cuplului, Raisa.
Alina Sorescu a spus că neînțelegerile între ea și Ciucu au început chiar după nașterea fetelor. Deși ea a fost cea care a intentat divorț la începutul lui 2022, artista a mărturisit că nu a fost ideea ei să se separe de soț.
“Ideea divorțului nu a apărut de la mine, discuții despre separare erau de mai mulți ani. (…) În mod special după nașterea Carolinei și a Raisei (n.r. – au început să apară problemele). Și credeam cumva greșit că venirea copiilor va închega mai mult familia. Dar realitatea mi-a demonstrat că nu a fost așa” – a precizat ea, pentru okmagazine.ro.
Custodia fetelor este comună, ele locuiesc cu mama lor, dar lupta se duce acum pentru stabilirea programului în care își pot vizita tatăl. În urmă cu câteva luni, fetele stăteau o săptămână la mama și una la tată, dar acest lucru s-a schimbat în urma unei decizii judecătorești.
„Vreau să vă anunț că instanța de judecată – Curtea de Apel București – a readus echilibrul emoțional al fetițelor. Suspendarea de care vorbesc a fost pentru programul de vizită care nu era benefic pentru fetițe” – a anuțat Alina Sorescu, în mediul online, în vara acestui an.