Simona Pătruleasa a povestit cum se împart sarcinile în familie cu ocazia Sărbătorilor Pascale, dar și faptul că îi va avea alături atât pe părinții, cât și pe socri. Recunoaște că are mai multe slăbiciuni culinare și abia așteaptă să consume preparatele de pe masa de Paște la finalul postului, pe care, anul acesta, și-a propus să îl țină integral.
Simona Pătruleasa nu și-a pierdut niciodată speranța în Dumnezeu și, de 13 ani, trăiește bucuria de a fi mamă. Vedeta și soțul ei, Sabin Ivanof, au deveni în 2011 părinții singurei lor fiice, Ingrid, care s-a lăsat mult timp așteptată. Știrista Kanal D a apelat la fertilizare în vitro, iar a patra încercare a fost cu noroc. În prag de Sărbători Pascale, Simona Pătruleasa a dezvăluit, în exclusivitate pentru Unica.ro, cum arată această perioadă în familia sa și cine se ocupă de preparatele care se vor afla pe masa de Paște.
Simona Pătruleasa: “Nu îmi place să gătesc de sărbători, pentru că mâncare mai bună decât face mama nu există”
Mărturisește că are mai multe slăbiciuni culinare, însă reușește să se mențină în cea mai bună formă prin intermittent fasting, pe care l-a adoptat ca stil de viață.
Nu am făcut nebunii de 1 Mai, nu am fost niciodată la mare de 1 Mai, de exemplu. Niciodată, asta înseamnă că am fost foarte cuminte. Am făcut câte o mică petrecere cu prietenii, dar la mare nu am ajuns niciodată. Oricum eu cam lucrez de 1 Mai, așa se întâmplă și anul acesta. 1 Mai muncitoresc mie mi se potrivește foarte bine.
De sărbători suntem acasă cu părinții, ca de fiecare dată. Așa petrecem cu toții: părinții și socrii.
Cum vă împărțiți sarcinile?
Sarcinile sunt foarte clare: mamele gătesc, noi ne ocupăm cu design-ul, cu așezatul mesei, aranjatul casei. Mie nu îmi place să gătesc de sărbători, pentru că mâncare mai bună decât face mama nu există.
Ingrid o să fie responsabilizată cu ouăle de ciocolată, care îi plac foarte mult. Anul acesta am descoperit o metodă de a vopsi ouăle într-o manieră ușoară și fabuloasă pentru copii. Am văzut pe internet și o să încerc și cu ea. Respectiv pui oul fiert într-o pungă plină cu orez și cu niște colorant alimentar și așa iese oul fabulos.
Ai o siluetă impecabilă. Cum te menții așa?
Țin în continuare intermittent fastingul.
Simona Pătruleasa: “De Paște nu o să mă abțin de la nicio plăcere culinară”
Îmi plac ouăle, mai ales după perioada de post când nu am mâncat ouă. O să mănânc ouă fierte clar, cozonacul îmi place foarte mult și cam tot ce gătește mama. De Paște nu o să mă abțin de la nicio plăcere culinară.
Înțeleg că ai reușit să ții tot postul?
Da. Am ținut o perioadă îndelungată cam 10 ani și apoi nu am mai reușit, fiind Ingrid mică, și acum am început din nou și sper să reușesc în continuare.
Simona Pătruleasa: “Mergem la biserică în fiecare duminică”
Însăși venirea pe lume a lui Ingrid te-a apropiat foarte tare de Divinitate.
Perioada aceea în care eu nu reușeam să am copii și în care mergeam la biserică și mă rugam a fost o perioadă deosebită, cred că cea mai apropiată de Dumnezeu perioadă a mea. Noi mergem la biserică în fiecare duminică, încercăm să o ținem și pe Ingrid aproape de credință, de divinitate, dar postul așa am simțit pur și simplu, după o perioadă îndelungată, să încerc să îl țin din nou pentru sufletul meu, nu pentru altceva.
Ce tradiții respectați de Paște?
Mergem la biserică de Înviere și după aceea în familie cu bunicii. De când e Ingrid mică am ținut așa, i-am povestit cum era când eram noi mici și încercăm să ținem și cu ea lucrul acesta: să avem un obiect nou.
Cum petrecea de Paște în copilărie: “Nu aveam răbdare până să fie masa gata”
Ce amintiri ai legate de Paște din copilăria ta?
Cele mai frumoase amintiri sunt legate de copilărie, pentru că, împreună cu fratele meu, nu prea aveam răbdare și cam eram așa, care are oul cel mai puternic. Le spărgeam înainte de masă, ne cam certa mama, dar sunt momente minunate care sunt în sufletul meu și în fiecare an cu mare drag îmi aduc aminte de ele. Și momentele când mama era în bucătărie și gătea și mergeam și noi să gustăm, pentru că nu aveam răbdare până să fie masa gata.