Ce s-a întâmplat la lansarea cărții lui Florin Piersic. „Viața este o poveste…” a înregistrat vânzări record. Imagini rare cu actorul și soția sa

.

Florin Piersic și-a lansat cartea autobiografică intitulată „Viaţa este o poveste…”, în cadrul unui eveniment organizat chiar de ziua de naștere a soției, Anna Torok.

Florin Piersic a lansat, în weekend, la Târgul de Carte Gaudeamus, volumul ”Viaţa este o poveste”, o carte ”nu a memoriilor, ci a memoriei”. La sfârșitul lunii ianuarie, îndrăgitul actor va împlini 87 de ani, iar acest volum cu amintirile sale este atât un cadou pentru fani, cât şi pentru soţia sa, Anna Torok.

Florin Piersic a lansat cartea „Viaţa este o poveste…”

Florin Piersic, poate cel mai iubit actor al românilor din ultima jumătate de veac, și-a lansat prima sa carte de memorii chiar de ziua soției. Alături de marele actor a fost prezentă soția Anna Torok, cu care actorul s-a căsătorit în anul 1993, după 7 ani de relaţie, dar și mulți prieteni din showbiz, printre care și Dan Negru, care a fost moderatorul evenimentului.

”Prima și ultima carte. Le-am strâns toate, în bucățele mici. Am fost într-un loc, am scris o întâmplare, ca să nu o uit, dar de fapt, nu uit nimic, dar le-am scris. Într-o bună zi, primind atâtea cărți cadou, la îndemnul unei foarte bune cunoșțiințe ale mele, am zis ce ar fi să scriu și eu, să pun în hârtie ceea ce am scris eu. Eu nu scriu și mă gândesc ce sa scriu, ce îmi vine. Astăzi, culmea, este ziua soției mele. Abia a primit-o astăzi, dar ea știe din poveștile mele”, a declarat Florin Piersic.

Cartea lui Florin Piersic este deja bestseller. Câte exemplare au fost vândute deja

„Viața este o poveste…” este deja un bestseller. Doar la Gaudeamus se pare că a fost vândut integral primul tiraj și mare parte din următorul. Astfel, peste 15.000 de exemplare au fost achiziționate de fani. Deși interesul pentru carte a fost unul foarte mare încă de la lansare, Florin Piersic nu este dispus să mai continue. Actorul spune că acesta este unicul volum pe care l-a lansat vreodată, iar lucrurile vor rămâne așa.

Care este marele regret al lui Florin Piersic

Maestrul a declarat că poate cel mai mare regret al său este că mama sa, persoana pe care a adorat-o foarte mult, nu poate să citească cartea. Actorul a declarat, în cadrul conferinței de presă de la lansarea cărții „Viața este o poveste…” că i-ar fi plăcut ca părinții lui să mai trăiască și în aceste momente.

”Mi-ar fi plăcut să mai trăiască părinții mei. Mama mea, pe care am adorat-o, a fost o sfântă pentru mine, cred că nici nu avea respirație ca să poată să citească ce am scris eu”, a spus Florin Piersic.

Florin Piersic: „Nu-mi venea să cred că eu am putut să fiu în stare să fac așa ceva”

„Acum gândiți-vă şi dumneavoastră! Cum să te lupți cu ursoaica?! Eu prind momentul, o apuc de ceafă, dă să scape, se ridică în două labe, eu nu știu cum mă învârt în aer, mă ia ca pe un fulg și pic cu ursoaica peste mine. Mă rostogolesc cu ea în iarbă. O simt și-i văd botul cum mă miroase. Pălăria mea roșie îmi cade de pe cap. Îi place, o apucă și o mușcă. (…) Până la urmă, dă-i și fugi. Nu uit în veci!

Nu știu dacă am fugit vreodată, că nu m-a prins vreunul la nevastă-sa chiar așa de grav ca să fug peste blocuri și peste străzi, dar am fugit până la „Doi Cocoși”, de strigau ăia „vino, mă, înapoi, că s-a terminat”, numai că eu parcă aveam mitralieră la picioare. Două zile mi-au tremurat genunchii, că nu-mi venea să cred că eu am putut să fiu în stare să fac așa ceva”, este un mic fragment din cartea maestrului.

Citește și: Florin Piersic Jr, destăinuiri despre relația cu familia și căsătoria de numai o lună: „E o rană care nu o să se vindece”

Florin Piersic, trei căsnicii și o viață de poveste

Actorul a fost căsătorit de trei ori. Prima oară, Florin Piersic s-a căsătorit cu Tatiana Iekel, în anul 1962, căsnicie care a durat până în 1974. Un an mai târziu, a ajuns în fața altarului alături de Anna Szeles, de care avea să divorțeze după 10 ani. În anul 1986 avea să o cunoască pe Anna Torok în avion și de atunci cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Partenera de viață a celebrului actor a fost mereu o personalitate discretă în showbiz-ul românesc și a ales să stea departe de luminile reflectoarelor.

Care e relația dintre Florin Piersic și Florin Piersic Jr.

Deși este iubit de foarte mulți oameni și are o grămadă de fani, se pare că marele actor nu are o relație foarte apropiată cu fiul său, Florin Piersic Jr. Invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Florin Piersic Jr. a recunoscut că își dorește să fie tatăl pe care nu l-a avut și încearcă să fie cât mai prezent în viața fiicei și a fiului.

„Ruptura s-a produs treptat, dar au fost și momente bruște. A fost un moment în care, la Fix Alert, am făcut o conferință de presă și eu credeam foarte mult în momentul acela în filmul ăla și în toată echipa. Toți cei care lucraserăm la filmul acela eram ca o familie. El a venit și a făcut cumva bășcălie și cred că acela a fost un moment de ruptură pentru că m-a durut. Ciudat e că el nu și-a dat seama că îl lovește pe propriul lui fiu”, a povestit fiul actorului Florin Piersic.

Sursă foto: Facebook/Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton