Viviana Sposub (22 de ani) a șters recent de pe Instagram fotografiile cu ea și cu George Burcea (32 de ani). „Pozele împreună cu George au dispărut.. ☹️”, a scris o urmăritoare. Mai mult decât atât, asistenta TV nici nu-l mai urmărește pe actor.
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Viviana Sposub și George Burcea. „Viviana este de neclintit”
George o urmărește în continuare și nu a șters, cel puțin pentru moment, niciuna dintre fotografiile cu ea de pe contul lui. În plus, după speculațiile privind despărțirea, actorul a publicat la Insta Story o postare de-a Vivianei.
În fotografii, asistenta TV promovează un brand de detergent. În dreptul fotografiei, George a etichetat-o pe Viviana și a scris: „Gospodarul bun se cunoaște după detergent 😆🙏❤️”. Surse apropiate cuplului au dezvăluit de unde a pornit conflictul dintre George și Viviana.
„Ea (n.r. – Viviana Sposub) s-a supărat dintr-odată. Nu știe nimeni ce s-a întâmplat între ei, însă se zvonește că totul ar fi plecat de la o petrecere la care a fost George. O petrecere numai cu băieții, care s-a întins până a doua zi de dimineață. Viviana s-ar fi supărat foarte tare și nu a mai vrut nici să-i răspundă la telefon. L-a blocat și pe telefon, pe WhatsApp, peste tot.
George însă nu renunță cu una, cu două, la ea. Face pressing ca ea să îi mai dea o șansă. O copleșește cu gesturi romantice, cu declarații de dragoste publice, cu mici daruri. Orice pentru ca ea să treacă peste ce s-a întâmplat și să se întoarcă la el. Momentan, însă, Viviana este de neclintit”, au declarat surse din preajma perechii pentru Playtech.ro.
Probabil tot într-un efort de a rezolva conflictul, actorul a mai declarat pentru Cancan.ro: „O iubesc pe Viviana și îmi văd de cele două minuni pe care le am (n.r. – fiicele sale). Cred că este mai mult decât suficient ceea ce fac. Să-mi dea Dumnezeu putere și sănătate să le duc pe toate. Și cred că am atât din partea Lui, cât și din partea Vivianei, căreia îi mulțumesc și o iubesc enorm.
Citește și:
Viviana Sposub și mama ei, cele mai mari susținătoare ale lui George Burcea
Ce ar face Viviana Sposub dacă ea și George Burcea s-ar întâlni cu un fost iubit de-al ei?
De ce a dormit George Burcea două luni în fața blocului Vivianei Sposub
Cu cine a format Viviana Sposub un cuplu înaintea relației cu George Burcea
Timp de un an n-a lipsit o secundă din viața mea, iar, pe lângă asta, m-a susținut din toate punctele de vedere. Un partener cu care să împărtășești fiecare gând, trăire, sentiment pe care-l ai este esențial în dezvoltarea ta ca om și artist. În acest caz, ea a făcut acest lucru la 110%”.
George și Viviana s-au cunoscut în timpul filmărilor show-ului Ferma, în vara anului trecut. Cei doi au devenit un cuplu în timpul emisiunii. Tot în timpul competiției, Viviana a mărturisit că ea crede că va avea un drum lung alături de iubitul ei.
Cu doar două săptămâni în urmă, pe 2 august 2021, George comenta la una dintre imaginile postate de Viviana pe Instagram: „Ești ceaaaaaa mai frumoasă de pe fața Pământului. Știi asta? 😏😏❤️😍”, iar Viviana a răspuns cu: „Te iubesc!!!”.
În august 2019, Viviana spunea: „Cu siguranță [îmi doresc copii], cât mai repede. Îmi doresc cinci copii. Dacă o să fiu mega bogată, o să fac cinci”.
În toamna anului 2020, întrebată dacă o deranjează că George are copii, Viviana a răspuns: „Doamne, cum să mă deranjeze? Sunt doi copii foarte frumoși. Sunt două fetițe extraordinare despre care George mi-a tot povestit și în timpul Fermei și după Fermă. Nu mă deranjează. Fiecare vine cu trecutul său”.
George are două fiice, Ella Maya (4 ani) și Clara Maria (2 ani), din fosta relație cu Andreea Bălan (37 de ani). Actorul și solista au fost căsătoriți timp de doar câteva luni, din august 2019 până în martie 2020. Divorțul dintre cei doi încă nu s-a finalizat.
Foto: Instagram
Ultima modificare august 20, 2021 10:59 am