Radu Coșarcă, unul dintre cei mai cunoscuți știriști din România în anii 1990 a părăsit pupitrul „Observatorului” în anul 2010, iar de atunci s-a reprofilat.
Coșarcă, în vârstă de 54 de ani, a acceptat în momentul în care a părăsit pupitrul știrilor funcția de director de relații externe la o firmă din domeniul energetic.
Radu Coșarcă pe vremea când lucra în televiziune
A lucrat în televiziune în perioada 1990-2010 și a fost printre primii membri ai Consiliului Național al Audiovizualului, între 1992 și 1994.
Radu Coșarcă a lucrat la mai multe posturi de televiziune precum Național TV, TVR și Antena 1. De asemenea, el a predat un curs de specialitate la Universitatea București.
După 20 de ani petrecuți ca jurnalist, acesta a decis să părăsească televiziunea pentru a prelua funcția de președinte al Consiliului de Administraţie de la compania minieră de stat „Cupru Min” din Abrud, o companie care exploatează și valorifică minereul de cupru din zăcământul Roşia Poieni.
Radu Coșarcă a lucrat și la Enel, unde a ocupat două funcții importante: director Relații Externe și director de comunicare, în perioada 2010-2016. De asemenea, a fost și președinte al grupului Media On și al firmei de consultanță în comunicare Sinergy.
Din declarația de avere depusă în anul 2017, reiese că Radu deține, în mai mute conturi bancare, economii de circa 110.000 de euro și 4 apartamente în București. La rubrica „Venituri”, Coșarcă a completat suma de 544.937 de lei brut, sumă încasată de la compania „Cupru Min”, ceea ce înseamnă că a încasat de acolo un salariu lunar brut în valoare de 45.411 lei, adică 10.000 de euro, potrivit Fanatik.