Cătălin Cazacu (37 de ani) și Ramona Olaru (31 de ani) formează de câteva luni un cuplu. „Noi suntem din 2018 prieteni foarte buni, am petrecut enorm de mult timp împreună în toți anii ăștia. Suntem prieteni, asta e mișto la noi”, a declarat Cătălin Cazacu.
Ce relație au Ramona Olaru și mama lui Cătălin Cazacu: „Pentru ea e ciudat”
Invitat în emisiunea „La Măruță”, Cătălin a dezvăluit că mama lui îl întreabă deseori de model. „Mă sună mama să mă întrebe ce fac eu și iubita. Pentru ea e ciudat, pentru că m-a știut toată viața frunză-n vânt”, a povestit Cătălin Cazacu. Încurajat de moderator să-i transmită un mesaj modelului, Cătălin a completat: „Ramona, te pup și te iubesc!”.
„Când cunoști un om prin baza unei prietenii, mai devreme sau mai târziu, îți place sau nu de el. Am ajuns să ne apropiem, mai ales că în ultima perioadă am fost singuri amândoi. Petrecând timp împreună, am ajuns să ne apropiem. N-a fost o chestie gândită, s-a întâmplat”, mai spunea Cătălin într-un alt interviu.
„Despre Ramona pot să spun doar că este o fată extraordinară. Noi suntem prieteni vechi. Dacă cineva urmărea să vadă, putea să observe că noi eram, adeseori, în aceleași locuri. Ieșim împreună de multă vreme”, a mai mărturisit motociclistul pentru Fanatik.
Cătălin pusese ochii pe Ramona încă din vremea în care asistenta TV era căsătorită. Modelul s-a separat de fostul soț, Bogdan Olaru, după o relație de 5 ani și un mariaj de 3. La vremea aceea, potrivit BZV.ro, Cătălin declara: „Îmi pare rău că divorțează… Dar eu pe Ramona Olaru o iubesc. Este o fată extraordinară, nu ai cum să nu o iubești pe Ramona”.
După divorț, însă, asistenta TV a format un cuplu cu Iulian Adrian Popescu, solistul Noaptea Târziu, cunoscut drept Cuza. Relația nu a funcționat, însă. În prezent, artistul formează un cuplu cu un model. Cătălin Cazacu a format în trecut un cuplu cu o tânără numită Ana Roman.
Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, pregătiți să devină părinți?
Recent, în mediul online, Ramona a publicat o conversație de pe What’s App cu motociclistul. „Vreau o fetiță ca tine”, i-a scris Cătălin, apoi i-a trimis o fotografie cu o fetiță cu părul șaten creț și ochi albaștri. „Mno. Păi cam așa o să fie”, a răspuns Ramona. Pe aceeași imagine, asistenta a scris: „Oook, ne-am dus un pic Brăila, dar, până la urmă, așa să m-ajute Dumnezeu”.
„Am avut o perioadă de vreun an de zile în care eram fiartă să rămân însărcinată. Eram stresată pe chestia asta și chiar și medicul meu îmi spunea tot timpul că nu o să se întâmple lucrul asta… la cât sunt de disperată și de stresată să rămân însărcinată. Și am renunțat la ideea asta, să o forțez… o să se prindă atunci când o să vrea Dumnezeu”, mai mărturisea Ramona în februarie 2019.