Ce relație are Gabriela Prisăcariu cu părinții lui Dani Oțil. De ce a fost mama prezentatorului supărată pe cuplu

.

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit religios duminică, 30 iulie 2023, la mai bine de doi ani de la cununia civilă din 15 mai 2021. Recent, modelul a spus ce relație are cu părinții lui Dani Oțil. Mama prezentatorului TV, Dorina Oțil, a declarat în trecut că a fost supărată pe cuplu.

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au avut o nuntă de vis. S-au cununat religios după 5 ani de relație, în cadrul unui eveniment emoționant, la care cavaler de onoare le-a fost chiar fiul lor, Tiago. Înaintea nunții, mama lui Dani Oțil, Dorina, a declarat că a fost supărată pe cuplu, după cununia civilă.

Ce relație are Gabriela Prisăcariu cu părinții lui Dani Oțil. De ce a fost mama prezentatorului supărată pe cuplu

Recent, Gabriela Prisăcariu a vorbit despre relația pe care o are cu părinții lui Dani Oțil. Înaintea cununiei religioase a cuplului, mama prezentatorului „Neatza cu Răzvan și Dani” a declarat că a fost supărată pe cuplu pentru că au amânat nunta până în vara anului acesta. Dorina Oțil și-a dorit ca Dani și Gabriela să se fi căsătorit religios când au făcut cununia civilă.

Citește și: Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au spus cum s-a schimbat viața lor de când au devenit părinți

Acest lucru nu le-a afectat, însă, în niciun fel relația, Gabriela fiind foarte îndrăgită de soacra ei. „Și eu o iubesc și o respect. Îi iubesc foarte mult, pentru că sunt părinții lui Dani. Îi admir pentru asta”, a declarat Gabriela Prisăcariu, la Antena Stars, potrivit Spynews.

Gabriela Prisăcariu: „Nu avem o viață perfectă”

În cadrul aceluiași interviu, Gabriela Prisăcariu a dezvăluit că, atunci când mai apar conflicte între ea și Dani, ea este cea care lasă mai des de la ea. Modelul a spus și cum s-a schimbat viața ei de când l-a cunoscut pe prezentator. „Acum sunt femeie, sunt o femeie împlinită. Până să-l cunosc pe el și să-l avem pe Tiago, eram o fată. Îmi place foarte mult ce am devenit astăzi”, a mai declarat Gabriela Prisăcariu, pentru sursa citată.

Citește și: Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, surpriză neplăcută în luna de miere din Grecia

Tot atunci, Gabriela a mărturisit că nu s-a visat mireasă înaintea relației cu Dani și că scopul ei în viață nu a fost acela de a avea un soț, o nuntă, un copil. A încheiat mărturisind că ea și Dani nu au o viață perfectă. „Tot timpul ne certăm, numai că Dani nu se ceartă, mă cert singură. Avem și noi probleme, desigur. Nu avem o viață perfectă și cred că ar fi plictisitor să o avem”, a mai declarat Gabriela Prisăcariu.

Ce diferență de vârstă este între Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu

Între prezentatorul TV și model este o diferență de vârstă de 12 ani, despre care niciunul nu a vorbit până acum, și o diferență de înălțime de 5 cm, despre care mai glumesc ocazional.

Citește și: Dani Oțil, reîntâlnire emoționantă cu un supraviețuitor de cancer, la 12 ani după ce l-a cunoscut. „Mi-a întins mâna speranța…”

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu formează un cuplu din iunie 2018. Perechea s-a cunoscut în redacția Antenei 1. „Eu eram în rochie de mireasă la ora 11:00, iar el terminase emisiunea”, a dezvăluit modelul în mediul online, în urmă cu mai mulți ani.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton