Gina Pistol și Smiley au devenit părinți în urmă cu trei ani, iar de atunci micuța Josephine le ocupă tot timpul. Acum, după ce a făcut o pauză de un an și jumătate din televiziune, prezentatoarea a decis să revină pe micile ecrane, astfel că trebuie să își împartă timpul între filmări și fiica sa. Josephine este un copil pe care Gina și soțul ei și l-au dorit foarte mult și este răsfățată, dar vedeta a precizat că i-a impus și câteva reguli.
Cuprins
Cuprins
Ce reguli îi impune Gina Pistol fiicei sale, Josephine
Gina Pistol a fost timp de aproape trei ani mamă cu normă întreagă, dar acum a venit timpul să își reia viața profesională și revine, din această toamnă, pe micile ecrane, ca prezentatoare a show-ului culinar MasterChef.
Vedeta a explicat că încearcă să o facă pe Josephine să nu îi simtă lipsa în perioada în care se află la filmări, astfel că fetița rămâne acasă cu Smiley sau cu bona atunci când ea este pe platou și o sună de fiecare dată când are ocazia.
„S-a schimbat dinamica de când am reînceput filmările. E greu, dar încercăm să stea Andrei cu ea când sunt eu la filmări și invers, pentru că și el filmează la Vocea României. Când are ocazia, mai vine pe la platou, îi trimit mesaje audio, video. Încercă să rămân conectată cu ea cât pot. Când vine ea la platou, nu stă prea mult, pentru că tot timpul mă deconectează. Nu realizează ce fac, știe doar că eu merg să filmez și că tati merge să cânte. (…) Avem un ajutor, da. Este o fată tânără, face deja parte din familia noastră”, a povestit Gina Pistol pentru Cancan.
Deși își iubește copilul foarte mult, prezentatoare a precizat că ea și Smiley i-au impus câteva reguli foarte importante lui Josephine.
Citește și: Smiley, imagine de colecție cu Gina Pistol și părinții lui. Cu ce se ocupă Ion și Ioana Maria
„Amândoi o răsfățăm exact cât trebuie și impunem reguli când trebuie. Consider că avem o relație foarte echilibrată cu ea. E un copil adorat, iubit, doar că îi impunem și reguli. Cred că regulile sunt sănătoase. Top trei reguli ar fi: fără ecrane, fără zahăr și am învățat-o atunci când are tantrumuri să-mi spună ce simte”, a precizat vedeta.
De ce nu îi arată prezentatoarea chipul fiicei sale
Smiley și Gina Pistol distribuie des în mediul online imagini cu fetița lor, dar niciodată nu îi arată chipul. Aceștia preferă să posteze imagini în care Josepfine stă cu spatele, iar atunci când o silmează au grijă să nu îi cuprindă și chipul.
Prezentatoarea MasterChef a explicat acum de ce ea și artistul au decis să nu o prezinte publicului pe fiica lor.
„Nu vreau să o arăt în mediul online. Consider că nu o ajută cu nimic. Mă gândesc și la energii, dar ai văzut că noi suntem oameni mari, iar uneori ne este greu să gestionăm ce se întâmplă în mediul online. De ce să îi fac asta copilului meu, când el acum își formează personalitatea, partea emoțională? Nu vreau să o expun la niște chestii care nu o ajută”, a explicat Gina Pistol.
La rândul lui, Smiley și-a motivat alegerea, în urmă cu un an, când a afirmat că ei consideră că Josephine trebuie să aibă posibilitatea de a alege dacă vrea să apară sau nu pe internet.
„Am înțeles că trăim în era digitală și lumea vrea să-și expună momentele vieții pe internet. Aș vrea ca alegerea asta să nu o facem, însă, noi pentru ea. Ea trebuie să aibă posibilitatea de a alege. Dacă eu o fac pe ea persoană publică, poate că îi închid niște porți, niște ferestre în viață. Asta credem noi că e bine, în momentul ăsta, pentru copilul nostru! Am decis să-i dăm posibilitatea să fie anonimă, să decidă ea, când va fi cazul, dacă vrea să apară sau nu”, spunea atunci artistul.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Gina Pistol, Smiley și Josephine
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare august 22, 2024 9:31 am