Ce probleme de sănătate are Cristi Borcea

.

De curând, Cristi Borcea (51 de ani), fostul acționar al clubului Dinamo, a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă de câțiva ani. Afaceristul și soția lui, Valentina Pelinel (41 de ani), s-au căsătorit civil pe 12 septembrie 2018, în România, iar religios pe 30 septembrie 2019, în Ungaria.

Ce probleme de sănătate are Cristi Borcea

Cuplul are împreună trei copii, un fiu, Milan (5 ani), și gemenele Indira Maria și Rania Maria (2 ani). Cristi Borcea este tatăl a nouă copii. Din primul mariaj cu Mihaela Borcea, bărbatul mai are trei copii, un fiu, Patrick, și gemenii Antonia Melissa și Mihai Angelo. Din căsnicia cu Alina Vidican, Cristi Borcea mai are doi copii, un fiu și o fiică, Alexandru și Gloria.

De mai bine de 5 ani, Cristi Borcea ia medicamente zilnic. „Am pierdut mult (n.red.: în timpul în care a fost acționar al clubului Dinamo). Cel mai mult am pierdut sănătatea. Nu dorm noaptea, iau cinci pastile pe zi, două operații pe cord, două divorțuri, mai mult ce să pierzi? Plus atâtea milioane”, a declarat Cristi Borcea, potrivit WOWbiz.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ce spun Cristi Borcea și Valentina Pelinel despre al 10-lea copil al omului de afaceri

Valentina Pelinel a apelat la fertilizarea in vitro: „Nu trebuie să ne ferim”

Valentina Pelinel, fotografiată în cârje. Ce problemă de sănătate are modelul și cum se simte acum

Valentina Pelinel a împlinit 41 de ani! „2021 a fost un an plin de provocări pentru mine”

În ciuda acestei declarații, Cristi Borcea are un alt regret din perioada respectivă. „Nu regret nimic din ceea ce am făcut, am avut și satisfacții. Marea mea nerealizare, Liga Campionilor… e o echipă blestemată (n.red.: Dinamo)”, a mai spus omul de afaceri.

Deși a avut parte de eșecuri atât în carieră, cât și în viața de cuplu, în plan personal, afaceristul este în sfârșit împlinit. „Am norocul că am o familie extraordinară, o soție deosebită, care mă înțelege că sunt momente grele cele prin care am trecut”, a mai spus Cristi Borcea.

Cristi Borcea își dorește al zecelea copil: „Și-apoi gata”

„Valentina mai vrea unul, pe al 10-lea, și gata! Doar cu Valentina. Și-apoi gata. Pe final de carieră, oricine se retrage la carapace”, declara Cristi Borcea în urmă cu ceva timp. Ulterior, modelul a oferit mai multe detalii referitoare la cel de-al patrulea copil al ei.

„Nu am planificat un al patrulea copil, dar amândurora ne plac copiii și, dacă e să se întâmple, este o binecuvântare de la Dumnezeu. Însă nu face parte din planurile noastre”, a declarat Valentina Pelinel, pentru Ciao.

Foto: Facebook

Ultima modificare august 25, 2022 1:42 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale