Ce scrie în buletinul Anei Baniciu după căsătoria cu Edy Kovacs: „Am 7 nume”

.

Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au căsătorit civil vineri, 8 septembrie, după aproape trei ani de când au devenit un cuplu. Ana și Edy și-au confirmat relația în decembrie 2020 și s-au logodit în septembrie 2021. Recent, Ana Baniciu a spus ce nume are în buletin după căsătorie.

Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au cunoscut prin intermediul mai multor prieteni comuni. Potrivit solistei, Edy i-a dat COVID-19 și, ulterior, a îngrijit-o până s-a vindecat. Perechea s-a căsătorit civil în prezența familiei și prietenilor, în București, pe 8 septembrie 2023.

Ce nume are Ana Baniciu în buletin după căsătorie: „Am 7 nume”

„Mi-a dat COVID-19. Am spus și știu că acest virus a făcut multe victime, dar a făcut și lucruri bune, a adus doi oameni în aceeași casă. Eu am luat COVID-19 după el, i-am spus că trebuie să mă îngrijească, deoarece el avusese și fusese în carantină și nu a mai plecat”, declara Ana Baniciu în 2022.

Într-un interviu recent, Ana Baniciu a spus ce nume are în buletin după cununia civilă cu Edy Kovacs. La eveniment, cântăreața a purtat un set din două piese, o rochie mini albă și un sacou din același material purtat pe umeri. Buchetul miresei a fost cu trandafiri albi.

Citește și: Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au căsătorit. Ce a pățit artista la ieșirea de la Starea Civilă / Video

Citește și: Ana Baniciu, dezvăluiri emoționante despre ultimele zile ale mamei sale: „Acea semnătură a fost cea mai grea din viața mea” / Video

„Am 7 nume, doamnelor și domnilor! E foarte greu să îmi intre chestia asta în reflex. Acum trebuie să mă semnez altfel și este destul de ciudat. Trebuie să mă obișnuiesc, să treacă un timp! Mă numesc Ana Iuliana Baniciu Kovacs. Am vrut să îmi păstrez numele 100%, e un legacy (n.red.: moștenire) pe care îl duc mai departe. Chiar m-am întors la tata, când am semnat, și am zis: «Vezi că am păstrat numele!»”, a declarat Ana Baniciu, pentru EGO.ro.

„Mi-a zis: «Bravo, bravo!». Era foarte mândru! Mi-am păstrat numele, acesta este numele și de scenă, Ana Baniciu. Nu puteam de mâine să îmi schimb Instagram-ul, să zic că m-am sucit. Pot să dau și la alții, la ce nume am acum!”, a completat solista cu umor.

Citește și: Momentul care a făcut-o pe Ana Baniciu să plângă la nunta Sandrei Izbașa cu Răzvan Bănică. Ținutele gimnastelor la petrecere / Video

Citește și: Ana Baniciu, impresionată de fiul lui Ștefan Bănică Jr.: „O să fie top băiatul!” Radu Ștefan împlinește 21 de ani

Ana Baniciu: „Mă mândresc cu numele ăsta și respect enorm munca tatălui meu…”

Ana Baniciu a ajuns în atenția publicului prin intermediul serialului „Pariu cu viața”. Crescută într-o familie de muzicieni, și-a dorit de mică să se remarce în plan artistic și, ulterior, a reușit.

Vorbind cu Pagina de Psihologie despre rolul numelui „Baniciu” în cariera sa, Ana a mărturisit: „M-a și ajutat, dar m-a și încurcat uneori! Oamenii care judecă după aparențe au crezut că majoritatea lucrurilor dobândite de mine în ultimii ani sunt datorită numelui”.

„Din cauza asta, am fost nevoită să muncesc mai mult. Ca să demonstrez că nu numele este cel care m-a ridicat, ci munca mea – depusă de când eram mică! Mă mândresc cu numele ăsta și respect enorm munca tatălui meu… Încerc să nu stric nimic!”, a încheiat atunci.

Singura persoană importantă care a lipsit de la cununia civilă a artistei a fost mama ei, care s-a stins din viață în mai 2022.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton