Prințul Harry și actrița Meghan Markle și-au anunțat ieri în mod oficial logodna, atât prin intermediul unui comunicat de presă emis de Casa Regală britanică, cât și, ulterior, în cadrul unui interviu televizat. Cei doi au povestit cum s-au cunoscut, când a avut loc prima întâlnire cu Familia Regală, dar și cum a fost cererea în căsătorie și au arătat lumii întregi inelul de logodnă.
Cei doi se iubesc foarte mult și acest fapt se vede din felul în care se privesc, dar și din sacrificiile pe care le-au făcut unul pentru celălalt. Dacă Prințul a renunțat la burlăcie, ei bine, Meghan a renunțat la cariera sa, deoarece odată cu încheierea sezonului șapte al filmului Suits în care aceasta juca, Meghan a anunțat că se retrage din această lume. Însă, acesta este doar începutul. A fi membru al Casei Regale presupune respectarea unui anume protocol, a unei conduite morale și chiar vestimentare.
Astfel, Meghan Markle nu va mai putea interacționa cu fanii la același nivel la care a făcut-o până acum, fotografiile, cu precădere selfie-urile, și autografele nu vor mai fi la ordinea zilei. Însă, aceasta îl va însoți pe Prințul Harry în cadrul turneelor regale și atunci va putea poza alături de admiratori.
Un alt aspect pe care trebuie să-l ia în calcul fosta actriță este că nu va mai putea realiza ședințe foto cu dezinvoltura cu care a făcut-o până acum și va trebui să fie foarte atentă la vestimentația pe care o va adopta de acum înainte, deoarece codul vestimentar regal este destul de riguros. Cu siguranță, viitoarea Ducesa de Sussex, căci acesta va fi titlul pe care îl va primi în urma căsătoriei cu Prințul Harry, cunoaște și se supune tuturor acestor aspecte, demonstrând că iubirea ce i-o poartă logodnicului său depășește orice obstacol.
Citește și – Cum arată inelul de logodnă oferit de Printul Harry lui Meghan Markle
Sursă foto: Hepta