Ce mult seamănă Anamaria Prodan și fiica ei cea mică, Sarah

.

Din prima căsnicie cu fostul baschetbalist Tiberiu Dumitrescu, Anamaria Prodan (49 de ani) are două fiice, Rebecca (22 de ani) și Sarah (21 de ani). După încheierea studiilor în Italia, Rebecca s-a mutat în SUA, de unde lucrează în prezent la lansarea propriului brand vestimentar.

Ce mult seamănă Anamaria Prodan și fiica ei cea mică, Sarah

Mezina, Sarah, se află la studii în Statele Unite, unde practică baschet din 2019. A debutat pe 1 noiembrie 2019 în baschetul de colegiu din America, NCAA, ultimul nivel înainte de WNBA, liga profesionistă americană de baschet.

Tânăra s-a alăturat echipei Cal Poly Mustangs în mai 2021, după despărțirea de echipa Universității Mississipi. Noua echipă reprezintă California Polytechnic State University, din San Luis Obispo, California.

„Sarah are o abilitate excelentă de a înscrie. Este un «monstru» pe tabelă și aduce o etică de muncă excelentă și o mentalitate câștigătoare. Cu abilitatea ei de a marca și cu duritatea ei fizică și mentală devenim o echipă mai bună”, declara antrenorul Cal Poly Mustangs, Faith Mimnaugh, în mai 2021, potrivit AS.ro.

„Sunt mândră de tine, îngerul meu! Este un nou început!”, scria Anamaria Prodan în mediul online, la vremea aceea. În februarie 2020, impresara a dezvăluit ce sume de bani le oferă fiicelor sale lunar. „Depinde. Între 1 500 și 3 000 de euro pe lună”, a declarat pentru Impact.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Ce relație are Anamaria Prodan cu primul soț, Tibi Dumitrescu, la aproape 15 ani de la divorț

Citește și: Anamaria Prodan, declarații usturătoare despre Laurențiu Reghecampf: „Am muncit mult să-l fac cunoscut”

Sarah Dumitrescu are o siluetă înaltă, atletică, și un fizic tonifiat. Tânăra îmbină cu succes latura sa sportivă cu cea feminină, optând, în afara terenului de baschet, pentru ținute și accesorii elegante. Studenta are o pasiune pentru machiaj, iar, mai nou, și pentru tatuaje.

Pe brațul stâng, Sarah are tatuat mesajul: „In the end, all we have is each other (În final, ne avem doar unul pe celălalt)”. Pe o parte a brațului drept, baschetbalista are o floare, în timp ce pe cealaltă are o stea și un mesaj legat de familie. Ultimul dintre tatuaje este pe piciorul drept, deasupra genunchiul, și pare a fi mesajul: „The world is mine (Lumea este a mea)”.

Anamaria Prodan mai are un fiu, Laurențiu Reghecampf Junior (13 ani), alintat Reghe Jr., Bebe sau Bebeto, din fostul mariaj cu Laurențiu Reghecampf (46 de ani). Impresara și antrenorul s-au separat în vara anului 2021, după 13 ani de căsnicie.

Foto: Instagram

Ultima modificare septembrie 13, 2022 11:38 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale