Ce mănâncă Anca Ciota în timpul sarcinii. „Evit tot ceea ce ar putea să-mi dăuneze”

.

Prezentatoarea TV Anca Ciota și soțul ei, solistul Phelipe, vor deveni părinți anul acesta. „Bebelușul se va naște în mai 2022. Avem emoții pe care nu le putem descrie în cuvinte! Am emoții doar când scriu aceste cuvinte și mă pregătesc să apăs butonul care dezvăluie această veste. Semnat: Viitorii mami și tati”, a scris Anca pe Instagram, la sfârșit de noiembrie 2021.

Ce mănâncă Anca Ciota în timpul sarcinii. „Evit tot ceea ce ar putea să-mi dăuneze”

Cuplul va avea un băiețel. „Până acum câteva luni nici nu concepeam că nu vom fi părinți de fată! Dar universul ne-a dat planurile peste cap și am simțit amândoi că bebelușul este băiat. Ne bucurăm că vom avea un #babyboy și suntem fericiți că este sănătos! Este iubit nespus și un lucru este clar: voi avea doi băieți care să mă răsfețe!”, a scris jurnalista în mediul online.

„Nu s-a schimbat extrem de mult dieta mea, acum că sunt însărcinată. Încerc să mănânc sănătos, să nu combin prost alimentele. Într-adevăr, dacă simt că-mi este foarte foame mănânc, dar încerc să aleg ceva sănătos, și evit tot ceea ce ar putea să-mi dăuneze atât mie, cât și bebelușului; prăjeli, fast food, zahăr și sucuri”, spune Anca Ciota pe Instagram.

Cum arată meniul Ancăi Ciota în a patra lună de sarcină:

*Mic-dejun: Omletă din 2 ouă + 1 albuș, cu brânză de capră, toast cu avocado și lângă ardei gras. Cu mențiunea că mereu mănânc după antrenament.
*Gustare: 1 fruct kaki.
*Prânz: wrap cu vită trasă la tigaie + salată, fasole roșie, ardei gras și dressing făcut din iaurt grecesc cu puțină zeamă de lămâie, ulei de măsline și condimente.
*Gustare: 1 baton proteic + iaurt grecesc.
*Cina: salată cu năut, ardei, avocado, mozzarella și dressing din iaurt.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Lidia Buble, primele declarații despre despărțirea de actorul Harlys Becerra

Cu ce se ocupă soțul Marei Bănică. „Nu-mi lipsește absolut nimic din punct de vedere financiar”

Cine este iubita lui Cătălin Scărlătescu și de cât timp formează cei doi un cuplu

„Totul s-a întâmplat neașteptat de repede! Parcă nici nu mi-a venit să cred când am văzut că testul de sarcină a confirmat sarcina! Am simțit că e real la prima ecografie, când am și auzit inimioara bebelușului. Suntem amândoi extrem de fericiți și nerăbdători pentru tot ce urmează. Am trecut deja de primul trimestru și, până acum, m-am simțit foarte bine. Chiar sunt o gravidă norocoasă”, declara Anca Ciota luna trecută, în exclusivitate pentru WOWbiz.

„Mi-aș dori să nasc natural și sper să pot. Mă simt în forță și suficient de puternică să nasc natural. Îmi este mai frică de prima noapte când o să ajungem acasă și o să stăm cu bebelușul”, a mai dezvăluit prezentatoarea TV în emisiunea „Teo Show”.

Anca Ciota a debutat în televiziune la vârsta de 22 ani și face parte din echipa Kanal D de 11 ani, realizând reportaje și interviuri. Anca a prezentat și realizat rubrica „Drumul spre celebritate”, din cadrul emisiunii „WOWBiz”.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton