Gina Pistol (43 ani) a revenit în mediul online, după o lungă pauză, pentru a face un anunț important. Soția lui Smiley (40 ani) spune că lucrurile s-au așezat în viața ei și urmează să anunțe noi proiecte.
Cuprins
Cuprins
Gina Pistol a renunțat în urmă cu doi ani la televiziune, iar de atunci și aparițiile sale în mediul online au fost mai rare. Soția lui Smiley a povestit, în urmă cu ceva timp, că a trecut printr-o perioadă mai dificilă și chiar a apelat la terapie pentru a se recupera.
Acum, fosta prezentatoare a emisiunilor Chefi la cuțite și Asia Express pare să se simtă mult mai bine și chiar a venit cu vești pentru admiratorii ei.
„Am zis să fac mai fac și eu niște Story-uri să mai vorbesc cu voi, în cazul în care vă întrebați ce mai fac. Fac bine, nici eu nu știu ce naiba fac. Alerg de dimineață până seara”, a afirmat ea.
Cu zâmbetul pe buze și chipul luminat razele calde ale soarelui, dar și de fericire, Gina Pistol a mărturisit că în prezent i se întâmplă mai multe lucruri bune și este încântată. Fosta prezentatoare tv a refuzat să ofere foarte multe detalii, dar a precizat că va povesti mai multe în curând.
Citește și: Gina Pistol și Smiley au împlinit un an de la nuntă. Mesajul fostei prezentatoare: „Iubirea o avem de mult”
Citește și: Gina Pistol, imagine emoționantă cu fiica ei și a lui Smiley, Josephine: „Cea mai bună parte din mine”
„Ideea este că mi se întâmplă foarte multe lucruri faine, o să vă povestesc eu despre ele. Încerc întâi să mi le așez așa, în cap, în suflet, în viață. Am o viață foarte agitată, dar mi se întâmplă foarte multe lucruri mișto. O să vă povestesc despre asta în curând. Până atunci sper că sunteți bine, sănătoși, sănătoase. Și eu sunt bine, sănătoasă. Cam atât de la mine”, a mai spus Gina Pistol pe InstaStory.
Vedeta a renunțat la televiziune în urmă cu doi ani
După acest anunț, admiratorii ei se așteaptă ca Gina Pistol să revină în televiziune. Vedeta a renunțat la două dintre cele mai mari proiecte, „Asia Express” și „Chefi la cuțite”, la aproape un an de la venirea pe lume a fetiței sale, Josephine. Atunci, ea spunea că vrea să se ocupe mai mult timp de fiica sa și a lui Smiley și de familia lor.
„În anii în care am prezentat cele două proiecte, care au fost perioade minunate din viața mea, dar eu cam 4-5 luni din an, eu nu-mi aparțineam. Că eram supărată, că eram ciufută, că eram nervoasă, că mă dureau ovarele, că mă dureau nu știu ce, că eram supărată cu al meu sau că eram despărțită sau nu știu, că aveam o suferință, eu atunci când intram în platou trebuia să fiu… Eu nu mi-am dat seama ce înseamnă asta, dar acum fac terapie ca să le rezolv pe toate”, a declarat Gina Pistol în podcastul lui Damian Drăghici.
Pe de altă parte, într-un interviu acordat Antena Stars, vedeta a mărturisit că îi lipsește televiziunea și va reveni atunci când se va simți pregătită.
„Și mie îmi lipsește televiziunea. Sunt într-o perioadă în care eu am nevoie de mine mai mult decât are televiziunea de mine. Am nevoie de puțin timp să mă refac și pe urmă să mă prezint în fața oamenilor cu aceeași energie cu care i-am obișnuit. A fost o perioadă puțin mai grea pentru mine și încerc să mă reîntregesc, să mă adun”, a precizat ea la finalul anului trecut.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Gina Pistol
Sursă foto, video: Instagram
Ultima modificare iunie 1, 2024 7:07 pm