Ce i-a spus Adda fiului ei despre afecțiunea de care suferă. „I se pare foarte amuzantă explicația”

.

Adda (30 de ani) a fost diagnosticată cu Borelioză și Bartonella, motiv pentru care, în prezent, urmează un tratament agresiv. Solista a încheiat prima fază a tratamentului, urmând 18 luni de injecții. Artista are un fiu, Alexandru (5 ani), din mariajul cu Cătălin Rizea.

Ce i-a spus Adda fiului ei despre afecțiunea de care suferă. „I se pare foarte amuzantă explicația”

„Și mama și soacra mea îmi gătesc. Mama inventează tot felul de dulciuri, de prăjituri fără zahăr pentru că eu n-am mai mâncat înghețată de doi ani, ciocolată, gluten. Uneori mi-e poftă, iar cei din jur se asigură că mă bucur și eu de anumite gusturi. Eu nu sufăr pe tema asta. Mă bucur că am slăbit, mă simt foarte sexy, foarte mișto, există și o parte bună”, a declarat Adda, în emisiunea „La Măruță”.

„Când am aflat că am boala Lyme, Alex a vrut omletă și lapte cu cacao. N-am avut timp să mă gândesc, i-am făcut ce voia. Există tratament pentru asta, trece în câțiva ani, poate în 20, dar trebuie să lupți, să nu-ți pierzi speranța, să faci Rai din ce ai. Cătă mă ajută, mă scoate din depresie. Mă face să râd”, a continuat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: ADDA, dezvăluiri despre prima iubire: „Am suferit foarte mult”

Citește și: Adda, despre perioada dificilă de după mutarea în București: „A fost horror”

Citește și: ADDA s-a fotografiat nemachiată. „Azi am curaj să-mi arăt fața imperfect de perfectă”

„Lui Alex îi explic tot timpul, face 6 ani. În momentul în care vrea să mănânce prostii în exces, îl mai las să mănânce ciocolată, înghețată, chipsuri, e copil, dar îi explic că este o bătălie între viermii buni și răi. În momentul în care începi să ai probleme de sănătate înseamnă că viermii ăia răi au câștigat, atunci trebuie să întărim armata viermilor buni. I se pare foarte amuzantă explicația asta și de fiecare când are pofte mă întreabă dacă e bine, dacă e sănătos. Cu timpul o să învețe, o să mă asigur, pentru că prevenția este cea mai importantă”, a completat.

Adda și soțul ei au un studio de înregistrări intitulat Baladda Records. Cătălin Rizea a devenit treptat managerul și impresarul Addei, iar, datorită colaborării lor profesionale, cei doi petrec foarte mult timp împreună. Au participat împreună în reality show-urile „Asia Express” și „Poftiți pe la noi”, iar pe cont propriu, Cătălin a făcut parte și din competiția culinară „Chefi la cuțite”. În prezent, Cătălin are contract cu emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Foto: Instagram

Ultima modificare iunie 28, 2022 5:11 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale