Prințul Louis, mezinul Prințului William și al lui Kate Middleton, are un hobby cu care își înnebunește părinții. Dacă despre copiii mai mari ai Prinților de Wales s-a aflat, în timp, ce pasiuni au, despre micuțul Louis aceștia nu au făcut prea multe dezvăluiri… până acum. Invitat la Tusk Conservation Awards din Londra, prințul moștenitor a dezvăluit care este cel mai mare hobby al fiului său cel mic.
Ce hobby are Prințul Louis
Prințul Louis are doar 6 ani, dar a reușit în ultimii ani să cucerească simpatia și inimile fanilor familiei regale britanice. Dacă Prințesa Charlotte este pasionată de dans, iar Prințul George adoră fotbalul și scuba diving, micul Prinț Louis are un hobby mai aparte. Se pare că acesta adoră să cânte la tobe, fiind atras de partea artistică.
Prințul William, în vârstă de 42 de ani, a vorbit miercuri despre familia sa în timpul Tusk Conservation Awards din Londra. El este patronul regal al organizației caritabile Tusk, care onorează anual eforturile de conservare din Africa prin ceremonia de decernare a premiilor.
I s-au alăturat la Hotelul Savoy oameni precum Ronnie Wood, membru al Rolling Stones, și chitaristul Dire Straits, Mark Knopfler, pe care i-a întâlnit la o recepție înaintea ceremoniei. Prințul William a spus că există „multă creativitate” prezentă și a glumit că au suficienți oameni pentru a înființa o trupă.
Citește și: De ce nu stau Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis la masă cu părinții lor de sărbători
Prințul William a continuat să discute despre fiul său, Prințul Louis, care pare să aibă un talent muzical aparte.
„Cel mai mic învață să cânte la tobe, de aceea îmi petrec toată viața cu degetele în urechi”, a glumit Prințul William, citat de The Mirror.
Responsabilitățile copiilor Prinților de Wales
Kate Middleton și Prințul William au vrut să le ofere celor trei copii ai lor o copilărie normală, cu activități extrașcolare, dar și cu responsabilități casnice.
Prințul și Prințesa de Wales au respins convenția regală și au optat să nu aibă personal la casa lor Adelaide Cottage și, la fel ca alți tineri de vârsta lor, copiii fac diferite treburi prin acasă. Cuplul angajează personal în timpul zilei pentru a-și gestiona programul de lucru aglomerat, dar după școală, preferă să-și crească singuri copiii. Și George, în vârstă de 11 ani, Charlotte, 9 ani și Louis, 6 ani, sunt la fel ca orice alt copil și își ajută părinții la treburi.
„Oamenii ar fi surprinși să vadă cât de obișnuite sunt lucrurile în casa lor. Copiii ajută la așezarea mesei, la curățarea farfuriilor când termină de mâncat și la aranjatul lucrurilor. Nu există un tratament special”, a dezvăluit o sursă pentru publicația menționată anterior.
Ca prinț de Wales, Regele Charles avea o armată de personal, inclusiv patru bucătari, un majordom, trei valeți, persoane care îl ajutau să se îmbrace, patru asistenți și cinci manageri ai casei.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Prințul Louis
Sursă foto: Profimedia, Hepta
Ultima modificare noiembrie 28, 2024 4:25 pm