Ce familie frumoasă are Lionel Messi! Fotbalistul, susținut de soție și copii la primirea celui de-al optulea balon de aur

.

Lionel Messi a doborât recordul mondial după ce a câștigat cel de-al optulea balon de aur din cariera sa. Toți ochii sunt acum pe celebrul fotbalist, dar cine este femeia care se află întotdeauna în dreapta lui? Messi și-a întâlnit jumătatea în copilărie, iar acum au împreună trei copii.

Antonela Roccuzzo s-a măritat cu Lionel Messi în anul 2017 și i-a dăruit fotbalistului trei băieți. Deși relația lor a început în anul 2009, cei doi se cunoșteau din copilărie, iar pentru o perioadă au trăit pe continente diferite.

Cine este Antonela Roccuzzo, soția lui Lionel Messi

Celebrul fotbalist și Antonela s-au cunoscut pe când erau doar niște copii, în Rosario, Argentina. Aveau 9 ani când un prieten comun, Lucas Scaglia, le-a făcut cunoștință. Timp de doi ani au fost prieteni, până când Messi a plecat în Spania pentru a-și urma visul de a deveni fotbalist.

În 2005, Lionel a revenit în Argentina, după ce a aflat că Antonela trece printr-o perioadă dificilă în urma pirderii unei bune prietene într-un accident de mașină.

Atunci cei doi și-au dat seama că vor să fie mai mult decât prieteni, îndrăgostindu-se unul de celălalt. Totuși, ei și-au oficializat relația de abia în anul 2009.

Înainte de a se căsători, în 2017, cei doi au adus pe lume doi băieți. În anul 2018 s-a născut și cel de al treilea copil al cuplului.

„Soția mea, Antonela, are o mulțime de calități. O admir pentru felul în care se descurcă cu toate treburile zilnice, că este întotdeauna într-o bună dispoziție și felul în care gestionează problemele. Este foarte inteligentă”, a afirmat Lionel Messi în urmă cu ceva timp, potrivit People.

De asemenea, Antonela Roccuzzo îl susține întotdeauna pe soțul ei înca rieră. Modelul se află mereu la meciurile lui, însoțită, deseori, de cei trei băieți ai cuplului.

Citește și: Ce semnificație are pelerina pe care Lionel Messi a purtat-o la finalul Campionatului Mondial. E făcută din păr de cămilă și de capră

Citește și: Mama fotbalistului Lionel Messi, criticată pentru rochia pe care a purtat-o la nunta fiului ei

Nunta fotbalistului, numită „nunta secolului”

Antonela Roccuzzo a urmat cursurile Universității Naționale din Rosario, obținând o diplimă de licență în științe umaniste și sociale, după care a început sutdiile postuniversitare în stomatologie. Însă, femeia a decis să renunțe pentru a fi mai aproape de Messi.

Nunta fotbalistului și a modelului a fost numită „nunta secolului”. La eveniment au participat coechipierii lui Messi, precum și Shakira împreună cu Gerard Pique. Nunta a avut loc pe 30 iunie 2017, la un cazinou din orașul natal al cuplului.

Cu doar un an în urmă, Antonela a semnat un contract de modeling cu designerul Ricky Sarkany. De asemenea, ea a mai colaborat cu câteva branduri de fitness și sport, precum Adidas și Stella McCartney.

Totodată, soția lui Lionel Messi are un succes uriaș în mediul online, unde este urmărită de peste 35 milioane de persoane doar pe Instagram. Pe paginile ei de pe rețelele de socializare, femeia postează imagini cu familia ei și își promovează cariera de model.

Antonela și Messi au împreună trei băieți: Thiago (11 ani), Mateo (8 ani) și Ciro (5 ani).

Citește și: Cum a început relația lui Aris Eram cu Laura Giurcanu. Dezvăluirile făcute de Sânziana Negru la America Express

Citește și: Cele mai excentrice apariții ale Iuliei Albu: „Din punctul meu de vedere nu există tendințe” / Galerie foto

Fotbalistul a câștigat cel de-al optulea balon de aur

Messi a câștigat Balonul de Aur 2023, acordat pentru performanțele din sezonul 2022/2023. Acesta este cel de-al optulea primit de celebrul fotbalist în întreaga sa carieră.

Lionel Messi l-a întrecut de mult pe rivalul său, Cristiano Ronaldo, care a cucerit până în prezent cinci astfel de trofee.

„Vreau să le mulțumesc jucătorilor din naționala Argentinei pentru că m-au ajutat enorm. A fost un an care mi-a dat totul, Mondialul pe care îl așteptam de atât timp. Felicitări Erling, Kylian și Kevin, ați fost extraordinari. Mă uit în urmă și văd ce am realizat în toți acești ani, câștigarea Mondialului a fost visul vieții mele. Trofeul acest vine ca o recunoștință pentru tot ceea ce am făcut”, a afirmat Lionel Messi, potrivit gsp.ro.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Lionel Messi și familia lui

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare octombrie 31, 2023 5:05 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale