Alex Velea (36 de ani) a dezvăluit recent ce studii are. Deși din cauza carierei muzicale ajungea rareori la cursuri, solistul și-a finalizat studiile de dragul mamei sale. „Mama era disperată. Îmi zicea să mă duc la școală, nu avea încredere.”
„Când am dat licența, am zis că știu doar titlul, profesorii se uitau la mine, colegii la fel, probabil se așteptau să încep să cânt. M-au întrebat de ce îmi doresc diploma și le-am promis că nu o să încep să profesez niciodată, voiam diploma de dragul mamei mele”, a mai spus Alex, potrivit Spynews.
Alex are diplomă de inginer, însă nu a profesat niciodată în domeniu. După ce a câștigat emisiunea-concurs Star Factory, la sfârșitul anului 2003, și după participarea în competiția Big brother, Alex a colaborat cu artistele Anna Lesko și Anda Adam, lansându-și primul album solo, Yamasha, în anul 2006.
De 8 ani și jumătate, cântărețul formează un cuplu cu Antonia (31 de ani). Perechea are împreună doi fii, Dominic și Akim, în vârstă de 6 și, respectiv, 4 ani. Artista mai are o fiică, Maya, în vârstă de 10 ani, din primul mariaj.
Deși are în continuare succes datorită pieselor pe care le-a lansat în colaborare cu mai mulți cântăreți de manele, Alex este chibzuit când vine vorba de câștigurile sale. „Noi până la 30, 40 de ani nu agonisim că suntem toți petrecăreți...”, a spus.
„Și eu am trecut prin greu, dacă nu era Antonia, nu eram în stare să pun un ban deoparte. A contat foarte mult în viața mea. Până atunci nu am strâns nimic, nu am făcut nimic și am făcut câțiva bani frumoși, dar nu s-a legat”, a conchis solistul.