Carmen Negoiță (43 de ani) s-a întors recent din Marea Britanie, unde a fost pentru a fi alături de fiica ei, Ingrid, la festivitatea de absolvire a facultății. Tânăra a finalizat cursurile unei facultăți de comunicare și relații publice din Londra, iar prezența mamei ei la marele eveniment era obligatorie.
Carmen Negoiță are doi copii din fosta căsnicie cu Ionuț Negoiță, Ingrid (22 de ani) și Harold (21 de ani). Invitată în emisiunea “La Măruță”, ea a făcut o serie de declarații legate de reușita fiicei sale, de care este mândră foc. Pe timpul facultății, Ingrid a avut și un job într-un lanț de cafenele din Londra, dar acum a demisionat pentru a se reprofila în domeniul pe care l-a studiat.
„Dacă învață niște lucruri poate să se angajeze oriunde în lume!”
„M-am întors aseară de la Londra. A fost totul foarte bine. M-am dus pentru absolvirea lui Ingrid și am mai stat cu ea 2-3 zile. Oricum, mâine noapte vine ea acasă că a terminat acum, a terminat și cu job-ul, și-a dat demisia, iar acum vrea să se angajeze în domeniul pe care l-a studiat. E plecată în Londra de trei ani și a mai făcut doi ani de liceu într-un sat de lângă Londra. Ea a terminat PR și comunicare. A avut un job de student la un lanț de cafenele din Londra.
Și câștiga bine, pentru că a devenit teamleader. Rămâne acolo. Îți dai seama că dacă a studiat acolo, ar fi interesant să facă și câțiva ani de practică în domeniul pe care l-a studiat. Pentru că una este să fii student și să înceți și una este să faci lucrurile practic. Aș vrea să-i scrie pe cartea de muncă așa, că a lucrat câțiva ani într-o firmă mare de PR și Comunicare în Londra.
Carmen Negoiță: “Eu am avut mai multe emoții ca ea!”
Acolo, dacă învață niște lucruri poate să se angajeze oriunde în lume, unde își dorește ea. Pentru că, până la urmă, cred că experiența este cea mai importantă.” – a precizat Carmen Negoiță, adăugând apoi că a trecut prin niște emoții inimaginabile.
“Eu am avut mai multe emoții ca ea, când am văzut-o acolo. M-am abținut să nu plâng, am zis că dacă plâng nu mai fac nicio poză până la final. Dar a fost super emoționant.”
Harold, fiul lui Carmen Negoiță a făcut liceul în Londra, iar acum este student în Laussane, în Elveția, la facultatea de Business.
“El termină acum anul I, mai are doi. O să vină în România să sărbătorim ziua lui de naștere, iar apoi pleacă cu băieții la mare.” – a mai precizat Carmen Negoiță.