Viviana Sposub profită de faptul că George Burcea se află într-o scurtă vacanță cu fetele lui, Ella și Clara, pentru a reveni la o pasiune de-a ei pe care a ignorat-o în ultimii ani.
Încă de săptămâna trecută, fiicele Andreei Bălan se află la tatăl lor, cu care își fac amintiri de neuitat, în natură. Actorul le-a dus pe cele mici mai întâi în tabără la munte, iar acum se află la țară, la bunici.
Viviana Sposub, la sală în timp ce George Burcea e în vacanță
În timp ce George petrece timp de calitate cu fiicele sale și ale Andreei Bălan, Viviana a ales să își dedice aceste zile propriei persoane. Dacă săptămâna trecută fosta prezentatoare a mers la shopping pentru a-și reînnoi garderoba, acum tânăra a ales să revină la sală, pentru a face puțin sport.
„Pentru a vă mai ține la curent cu viața mea, astăzi o să fac ceva ce nu am mai făcut de doi ani de zile, ceva foarte important pentru mine. Și anume: mă întorc la sală!”, a zis Viviana Spsub pe Instastory.
Totuși, vedeta a avut nevoie să își facă curaj înainte de a călca în sala de fitness, iar între timp a ales să vorbească cu urmăritorii ei de pe rețeaua de socializare.
„Dar încă nu mi-am făcut curaj. Stau de o jumătate de oră vis-a-vis de sală și nu știu ce aștept, dar aștept ceva, o motivație. Vine imediat”, a mai spus Viviana.
În cele din urmă, se pare că iubita lui George Burcea a găsit motivația pe care o căuta, că a postat câteva imagini realizate în timp ce făcea sport.
„Am început ușor, dar tare determinată”, este mesajul care însoțea filmulețul de la sală.
„Sunt într-o formă foarte bună, deși nu am mai făcut sport de mult timp. Dar cu toate astea îmi doresc să revin la sală pentru că îmi dă o stare de bine”, a completat Viviana Sposub.
CONȚINUT VIDEO UNICA
George Burcea, imagine emoționantă cu fiicele sale
Între timp, George Burcea și fetele sale, Ella și Clara, au ajuns în Botoșani, la mama lui. Acolo, fetițele au reîntâlnit-o și pe străbunica lor, iar actorul a importalizat momentul.
„Fetele o văd pe străbunica a 3 a oară. Strabunica plânge. Fetele nu știu de ce. Eu o iubesc. Noi o iubim. Ea încă plânge. Si se roagă la Dumnezeu să mai trăiască puțin. Plânge iarăși. Noi o iubim. Și plângem. Mulțumim Lui că o avem”, a scris George Burcea în mesajul care a însoțit imaginea emoționantă.
Într-o altă postare, George le-a filmat pe Ella șI Clara în timp ce culegeau vișine pentru ca bunica lor să le pregătească o tartă cu fructe, iar fetele erau încântate de această activitate.
Înainte de a pleca în vacanță cu fiicele sale, George a declarat pentru Cancan că Viviana Sposub nu îi va însoți, de data aceasta.
„Vom pleca doar noi trei, așa îmi doresc, e vacanța noastră. Am vrut să fiu doar eu cu fetele. În plus, nici pentru Vivi nu-i ușor când e cu noi”, a explicat actorul lipsa iubitei sale din această călătorie.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Viviana Sposub