„Nu aveam bani în facultate și îmi aduc aminte că parizerul era viața mea, mai ales când îl prindeai pe ală proaspăt, roz așa, și tăiat foarte subțire, și cu pâinea aia caldă, franzela aia albă. Deci eu nu am o problemă cu asta, cum nu am o problemă cu nimic din ce înseamnă mâncare românească. M-am surprins mâncând mult mai vegetarian, dar eu nu sunt extremistă, nu îmi place să zic că sunt de mâine vegetariană. Mănânc foarte multe legume și fructe, mănânc oarecum sănătos, mănânc destul de cumpătat în sensul că nu mănânc mult nici din lucrurile care îmi plac, dar mănânc dulciuri, mănânc de toate”, a explicat vedeta de televiziune.