Home > Vedete > Ce face Andrei Leonte la 12 ani după ce a câștigat X Factor: „E util să ai mai multe surse de venit. Inițial am fost dezamăgit, eram jenat” / Exclusiv
Ce face Andrei Leonte la 12 ani după ce a câștigat X Factor: „E util să ai mai multe surse de venit. Inițial am fost dezamăgit, eram jenat” / Exclusiv
Andrei Leonte, primul câștigător al X Factor România, ne spune cum arată viața lui după 12 ani de la momentul în care i-a cucerit pe telespectatorii Antenei 1 care l-au votat și ales cel mai talentat artist. În ce punct se află cariera lui, de ce a decis să facă și altceva în afară de muzică și cum a consștientizat că este mai bine să ai mai multe surse de venit, aflăm de la artist.
Andrei Leonte (34 de ani) a devenit cunoscut după ce a câștigat prima ediție X Factor din România, în anul 2012. Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.ro, cunoscutul cântăreț ne vorbește despre momentul în care a decis să își completeze veniturile și să facă și altceva în afară de muzică. La început s-a simțit jenat și a fost dezamăgit, dar, cu timpul, și-a dat seama că a luat o decizie bună. În plan personal, Andrei Leonte trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de Laura, jumătatea lui. Mărturisește că bunătatea și calmul sunt cele mai mari calități ale ei și că așteaptă momentul potrivit pentru a face pasul cel mai important din viața lui, căsătoria.
Andrei Leonte, la 12 ani de la succesul X Factor România: „E util să ai mai multe surse de venit”
La 16 ani ai urcat prima dată pe scenă. Câte emoții ai avut, îți mai aduci aminte o întâmplare?
Mai cântasem de câteva ori în fața oamenilor, dar la 16 ani m-am prezentat, ce-i drept, pentru prima dată cu o trupă. Țin minte că în perioada aia mă duceam la niște cursuri de actorie care se dovedeau a fi tot mai dezamăgitoare. În special pentru că organizatorii promiseseră prezența unor actori celebri. Ei probabil nici nu știau că le-a fost asociată imaginea cu niște joculețe de improvizație pe care le făceam noi duminica într-o sală înghețată din școala Petru Poni din Iași. Și, din senin, a venit o invitație la o discuție cu o trupă de jazz.
Discuția s-a transformat într-o probă, proba s-a transformat într-o altă discuție despre un eveniment la care m-au chemat să cânt și eu două piese. Așa că am renunțat la „cursurile” de actorie gândindu-mă „F…k it! I’m in a band now!”. Deși aveam să cânt opt minute, pentru mine a fost ca și cum mă pregăteam pentru Super Bowl Halftime. Mă rog, nu chiar, dar în sufletul meu a fost o chestie mare. Și bineînțeles că m-a rupt în două presiunea pe care am pus-o pe mine și s-a lăsat cu o cântare nu tocmai excelentă. A fost genul de performanță după care tre’ să-ți spună prietenii „Hai, că n-a fost rău”, dar a fost un prim pas al naibii de important pentru mine.
Când te-ai mutat, în prima zi de clasa a XI-a, la liceul de artă, cam cum au reacționat ai tăi?
Mai existaseră tentative încă din clasa a V-a de a mă duce la liceul de arte, dar abia la 17 ani am primit o confirmare reală că aș putea reuși să fac ceva în muzică. Ai mei și-au dorit, pe bună dreptate cred, în contextul de atunci, să am în vedere o carieră ceva mai stabilă. Sau, în orice caz, să-mi păstrez opțiunile deschise. Pe când, dacă aș fi ales o școală de arte, drumul profesional ar fi fost cam stabilit încă de la admitere, axându-mă pe ceva foarte specific.
Asta nu înseamnă că n-am avut colegi de la liceul de arte care au mers la ASE după 12 ani de muzică. Mi se pare o schimbare mai dificilă, cel puțin pentru mine. Și în 2006 am ajuns până în finala unui talent show (nu acela la care vă gândiți) și apoi am reușit să îi conving pe ai mei că poate calea asta n-avea să fie chiar atât de instabilă. A fost (râde). Dar în 2006 eram ceva mai optimiști.
„La început aveam senzația că urăsc Bucureștiul”
Te-ai mutat de la Iași în București când erai foarte tânăr. Nu ți-a fost teamă, dor de casă?
Nu prea mai eram tânăr. M-am mutat la finalul liceului, la fel ca mulți alții. Dar dorul de casă a fost în priză chiar și la 19 ani și s-a îmbinat perfect cu faptul că singura persoană de care mă simțeam apropiat în București era Crina Mardare. Deci primele luni petrecute aici au fost într-adevăr ciudate. Abia așteptam să vină weekendul să pot fugi înapoi în Iași. La început aveam senzația că urăsc Bucureștiul, dar de fapt uram faptul că mă rupsesem de ce-mi era familiar.
Pe data de 1 ianuarie 2012 ai câștigat X Factor. La cât timp ai intrat în posesia banilor și care a fost primul lucru pe care ți l-ai cumpărat?
Am răspuns la multe întrebări despre felul în care am cheltuit banii de la X Factor. Dar îmi dau seama acum că nu m-am gândit niciodată care a fost fix primul lucru cumpărat din momentul în care am intrat în posesia premiului. Probabil m-am dus la magazin să iau chestii de zi cu zi.
„Inițial am fost dezamăgit de mine”
Ai terminat și masterul la producție de film, la UNATC, lucrezi într-o agenție de publicitate. Ești printre puținii care au ales să facă și altceva, nu numai muzică 24 de ore din 24.
Zici? Nu știu, mi se pare că mulți muzicieni s-au apucat și de alte lucruri sau chiar și-au luat job-uri propriu-zise. Inițial am fost dezamăgit de mine. Mi se părea că un extra-job care nu are legătură cu muzica ar confirma că nu am avut suficient succes încât să-mi câștig traiul doar din asta. Și eram jenat de acest lucru.
Ulterior am acceptat că asta e realitatea și am început să vorbesc mai deschis despre asta. Într-un final mi-am dat seama că, hei, ce crezi, e de fapt util să ai mai multe surse de venit. În acest moment am un proiect foarte mișto de cover-uri cu Alex Luft numit Overnite Band, cu care mergem la nunți și evenimente corporate. Fac producție video, montez aproape tot ce produc și lucrez ca part-time copywriter la o agenție de publicitate. De curând s-a adăugat și podcaster la această listă.
Dacă prinzi 3 zile libere, unde fugi?
Pe canapea. Și la o cafea cu Laura. Am senzația că îți ia o zi să ieși din București și încă o zi să intri în București.
Știu că ești discret cu viața personală, dar la însurătoare te-ai gândit? Sau măcar Laura.
E bine, dacă și după 14 episoade de podcast în care am vorbit aproape doar despre relația noastră pare ca suntem discreți…(râde). Fiecare pas din relație a fost făcut în momentul în care am simțit amândoi că e cel corect. Sunt sigur că așa vom face și cu următorii. E amuzant însă că am făcut un episod din Homemade Podcast despre astfel de întrebări care de obicei apar la masa de Crăciun. Aruncați un ochi acolo pentru sugestii despre cum să le evitați.
„Este făcută din liniște și bunătate”
Apropo de iubita ta, care crezi că e cea mai importantă calitate a ei?
Calmul ei. Laura este făcută din liniște și bunătate. A durat foarte mult timp să ajung să o văd enervându-se. O bună perioadă de timp nici nu-mi puteam imagina ce-ar însemna asta și, de altfel, cred că mă și irita un pic. Eu mă enervam la muncă sau în trafic și ea, Laura mea, venea cu soluții constructive. „Nuu, acum tre’ să ne enervăm pe ăștia! Haide! Ce faci? Găsim soluții după!”.
Andrei Leonte, despre copilărie: „Sportul n-a fost niciodată punctul meu forte”
Ce îți plăcea să faci când erai copil?
Să stau în fața televizorului. Și apoi să stau în fața calculatorului. E pe jumătate o glumă, dar trebuie să recunosc că pop-culture a reprezentat întotdeauna o parte destul de importantă din copilăria mea. Asta în casă. Pe-afară mai mult îmi plăcea să mă plimb. Jucam fotbal și ce mai era la îndemână, dar sportul n-a fost niciodată punctul meu forte, o chestie care probabil că nu va surprinde pe nimeni.
Andrei Leonte a avut mereu o relație deschisă cu părinții lui
Când aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata?
O întrebare capcană! Ai mei încă râd de mine că răspundeam ca un politician atunci când mă întrebau rudele pe cine iubesc mai mult: „pe amândoi”. O să fac la fel și aici: mă duceam la amândoi pentru sfaturi. Dar la drept vorbind, am avut întotdeauna deschidere din partea lor de a vorbi cam despre orice. Asta fără să simt, mai ales de la un anumit punct încolo, că vorbesc cu un părinte care are puterea de a-mi impune o anumită concluzie pe subiectul discutat.
Mama era exigentă doar când venea vorba de școală?
Am stat și m-am gândit dacă am zis în vreun alt interviu că a fost mama exigentă când venea vorba de școală. Ambii și-au dorit să am o educație solidă, dar nu știu dacă aș spune că au fost exigenți. Mai degrabă aș zice că au făcut tot posibilul să mă facă să înțeleg că e important pentru viitorul meu să mă țin de școală.
„N-aș mai lansa câteva dintre piesele pe care le găsiți sub numele meu”
Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?
Nu-mi pot organiza timpul. Cât despre partea pozitivă… reușesc, cumva, să le duc pe toate la capăt, ceea ce nu face decât să încurajeze defectul menționat.
Ce nu știe lumea despre tine?
Sincer, cred că am postat pe net cam tot ce știu să fac (râde). Nu prea mai e vreun aspect care să nu fi ajuns deja în fața oamenilor.
Dacă ai fi la începutul carierei, ce crezi că n-ai mai face sigur acum?
N-aș mai lansa câteva dintre piesele pe care le găsiți sub numele meu. Până la un anumit punct nu am avut control total asupra muzicii pe care am scos-o și au scăpat printre degete niște track-uri care nu au avut și nu au foarte mare legătură cu mine.