Ce face Adelina Pestrițu de se menține într-o formă fizică de invidiat. „Mănânc burgeri, shaorma, dulciuri, toate prostiile!”

.

Adelina Pestrițu (36 de ani) se numără printre vedetele norocoase care nu s-au confruntat cu probleme de greutate. Celebra influenceriță are o siluetă de invidiat și se menține în cea mai bună formă de mulți ani.

Vedeta a recunoscut că nu ține diete de slăbire, nu se abține de la preparatele nesănătoase și își satisface toate poftele culinare. Așadar cum reușește să nu se îngrașe dacă nu-și refuză nicio plăcere alimentară?

„Mănânc burgeri, shaorma, dulciuri!”

Ei bine, secretul ei stă în echilibru. Este adevărat că Adelina Pestrițu mănâncă “tot felul de prostii”, după cum spune chiar ea, dar o face cu moderație și compensează cu mult sport. În plus, vedeta apelează și la diverse tratamente corporale care o ajută să-și mențină frumusețea.

Citeşte şi: Ce a primit Adelina Pestrițu de la fiica ei, Zenaida, în ziua în care a împlinit 36 de ani: „Cel mai frumos cadou”

“Să știi că pentru asta fac sport, ca să mănânc tot felul de prostii. Mănânc toate prostiile. Mănânc și dulciuri, mănânc tot ce se poate. Nu cred că fac excepții. Mănânc burgeri, shaorma, dulciuri, beau câteodată și accidulat. Cred că dacă ai un echilibru, adică mănânci, îți faci toate poftele, dar mergi la sală, îți faci tratamente corporale, te hidratezi bine, nu are ce să se întâmple. Echilibrul este bun în toate.” – a dezvăluit Adelina Pestrițu, pentru ego.ro.

Citeşte şi: Cum arată casa în care locuiește Adelina Pestrițu cu familia. „E așa cum visam!” / Foto

„Am perioade și perioade”

Vedeta a mai subliniat că nu alimentul pentru care ea are cea mai mare slăbiciune este ciocolata. Ea spune că este puțin mai atentă la alimentație și mărește frecvența orelor de stat la sala de fitness când are filmări.

“Ciocolata este demențială, nu cred că aș putea renunța la ea. Nu cred că aș putea să mănânc doar amăruie, vreau să simt gustul adevărat de ciocolată. Am perioade și perioade. Am și perioade când stau doar pe salate, în general, înainte de un spot publicitar. Acolo consider că trebuie să fiu în cea mai bună formă a mea. Renunț la dulce, la fast food, la băuturi acidulate. Măresc frecvența orelor de sport și numărul de tratamente. Așa reușesc să fac față.”

Adelina Pestrițu, schimbare de look la început de primăvară

În urmă cu câteva săptămâni, vedeta anunța pe rețelele de socializare că și-a făcut o schimbare notabilă de look pentru a marca venirea primăverii. Adelina s-a dus la coafor și s-a tuns, optând pentru una dintre tunsorile la mare modă în acest an.

Citeşte şi: Adelina Pestrițu, primele fotografii cu fiica ei, la doi ani după ce a decis să nu o mai expună în online. Cât de frumoasă s-a făcut Zenaida!

„După trei ani de la ultima mea schimbare de look, am decis că este momentul să facem o nouă tunsoare. De data aceasta, am optat pentru Butterfly HairCut, una dintre tunsorile anului 2023. Am păstrat lungimea și i-am dat un aspect fresh și actual. Este ușor de coafat și pe păr drept și bucle, iar bretonul poate fi purtat în mai multe moduri”, a mărturisit Adelina pe Facebook.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton